Un „Bronz” mondial, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”

0
874

Un nou titlu internaţional a fost obţinut de o elevă a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, una care este deja obişnuită cu marile premii şi care acum se pregăteşte să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este un succes care încununează patru ani de eforturi, atât din partea elevei, cât şi din cea formatorului, în speţă profesoara care s-a ocupat de pregătirea sa, precum şi a întregului corp profesoral.

Despre rezultatele obţinute de elevii Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, atât la concursurile de nivel naţional, cât şi, în primul rând, la fazele internaţionale ale diverselor discipline la care aceştia participă, s-a tot vorbit în ultimii ani, cu temei, deoarece performanţele sunt deosebite. Ultima dintre ele a venit, la sfârşitul săptămânii trecute, când, în Iran, la Olimpiada Internaţională de Biologie, Diana Gabroveanu, absolventă a clasei a XII-a, a obţinut  Medalia de Bronz, pregătirea fiind făcută de către  prof. Genelia Petrescu, cea care l-a îndrumat şi pe singurul câştigător, la nivel naţional, de până acum, a Medaliei de Aur la Olimpiada Internaţională de Biologie,  Dan Mirea,  în anul 2015. „Elevii buzeşteni sunt familiarizaţi cu Olimpiadele internaţionale, deoarece, în fiecare an, avem calificaţi la aceste concursuri. Amintim că Dan Mirea, elev pregătit de Genelia Petrescu, a câştigat Medalia de Aur la Olimpiada Internaţională de Biologie. Succesul de acum al Dianei încununează eforturile pe care ea şi profesorii l-au făcut pe parcursul celor patru ani şi îi asigură înscrierea la orice Facultate de medicină din ţară, ea dorind să meargă la Cluj-Napoca, acolo unde sunt cadre didactice absolvente de „Buzeşti”, participanţi la concursuri similare, în anii precedenţi. După cele trei medalii obţinute în ultimele două săptămâni – „Argint”, prin Alexandra Udriştoiu(Balcaniada de informatică pentru seniori), „Aur”, prin Emanuel Dicu  (Concurs internaţional interdisciplinar desfăşurat în Rusia) şi Diana Gabroveanu, de care am amintit, alţi patru elevi ai noştri se pregătesc de fazele finale internaţionale. Este vorba de Florian Călina (Olimpiada de „Ştiinţele Pământului”), Tiberiu Buruiană  (la Limba franceză), Fey Papalitas  (Neogreacă) şi Cipriana Tcaci  (Limba rusă). Sperăm să vină cu rezultate meritorii de la aceste concursuri, data de susţinere a acestora nefiind făcută, deocamdată, cunoscută”, a precizat prof.  Carmen Lucia Ştefănescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”.

„O elevă excepţională”

Ultimul mare succes, cronologic vorbind, cel al Dianei Gabroveanu, este sintetizat cel mai bine de către prof. Genelia Petrescu: „Diana a fost, de la început, din clasa a IX-a , o elevă excepţională. A obţinut Menţiune la faza naţională, în cls.a IX-a, fiind selecţionată în Lotul naţional al României, în anul următor cucerind Medalia de argint la Olimpiada de Ştiinţe a Europei. Premiile au urmat, iar, în această primăvară, a fost selecţionată şi a participat la pregătirea lotului lărgit al României, la Cluj- Napoca, apoi au urmat stagii şi la Bucureşti. A fost o perioadă grea pentru ea, a trecut peste toate şi, iată, acum, au venit şi rezultatele. Prima probă, în Iran, a avut loc pe 18 iulie, pe 20 cea de-a doua, iar sâmbătă, 21 iulie, a avut loc decernarea premiilor. Este un succes extraordinar, mai ales că a trebuit să treacă prin foarte multe etape de selecţie, arătându-şi valoarea. Acum, se află într-o binemeritată vacanţă, pregătind viitoarea activitate de student la medicină”.