Cazul Mesut Ozil și interpretările lui neclare

0
168

Cazul Mesut Ozil (29 ani) pare unul îndelung preparat. Duminică, după cum se știe, internaționalul german a anunțat, pe contul Facebook, în limba engleză, că părăsește reprezentativa de fotbal a Germaniei, invocând „rasismul”, în citicile formulate la adresa sa, după eliminarea Mannschaft, în primul tur al CM de fotbal din Rusia. „Cu inimă grea și după o îndelungată reflexie, în urma evenimentelor recente, eu nu voi mai evolua pentru Germania, în meciuri internaționale, resimțind rasismul și lipsa de respect la adresa mea”, a scris jucătorul de origine turcă.

Criticat pentru o fotografie, acompaniat de compatriotul său, Ilkay Gundogan, la 13 mai 2018, înaintea Mondialului rus, cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, căruia i-a dăruit un tricou al echipei Arsenal, el a precizat că gestul său „nu a avut conotație politică”. De asemenea, Mesut Ozil a mai explicat că rădăcinile sale ancestrale nu se particularizează într-o singură țară, fiindcă are două inimi, una germană și una turcă.

Cum șeful statului turc se afla în campanie electorală pentru alegerea, finalmente obținută la 24 iunie, interpretarea gestului a fost eminamente politică. Relațiile dintre Germania și Turcia sunt, momentan, perturbate după lovitura de stat – eșuată – contra lui Erdogan, în urmă cu doi ani. Berlinul s-a arătat chiar îngrijorat de purificările din armată, justiție și administrație, după puciul ratat, dar au mai existat și alte motive serioase, însă, de la începutul anului, se lucrează la normalizarea relațiilor. Comunitatea turcă în Germania contează pe 3 milioane de personare, din care 1,4 milioane pot vota în Turcia. Nici o familie turcă nu poate invoca o discriminare pe criterii etnice.

Mesut Ozil a evoluat slab la CM 2018 și s-a văzut acuzat de însuși managerul Mannschaft, Oliver Bierhoff, și lipsit de orice susținere din partea președintelui Federației Germane de Fotbal (DFB) – Reinhard Grindel. Cu 92 de selecții și 23 de goluri marcate pentru echipa națională, câștigător al Cupei Mondiale în 2014, Mesut Ozil a primit reproșuri din partea unor suporteri, pe durata CM 2018, dar nu a fost menajat nici în presă. Cotidianul „Bild” îi reproșează absența oricărei autocritici, iar „Kicker” opinează că, de fapt, este vorba de „o reglare de conturi”. Este adevărat, președintele DFB, fost deputat conservator CDU, între 2002 și 2016, nu a excelat prin tactul probat. Dimpotrivă. Însă Mesut Ozil, născut la Gelsenkirchen, oraș în bazinul Ruhr, beneficiind de toate facilitățile acordate copiilor născuți în Germania, s-a bucurat, inclusiv, de simpatia cancelarului Angela Merkel, pentru ceea ce a făcut la echipa națională. Și este apreciat și în prezent, cum a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Ulrike Demmer.

Polemica a luat amploare. Și cotidianul berlinez „Tagesspiegel” menționează că despărțirea de Ozil are o dimensiune sportivă, politică și socială, fiindcă el era un simbol al coabitării cu cetățenii de origine turcă, de mai multe generații în Germania. Or această totală ruptură între Ozil și echipa națională este adevărata înfrângere a acestei veri. Dezbaterea este încinsă și, surprinzător, un atac împotriva lui Ozil a venit de la Uli Hoeness, președintele lui Bayern Munchen. Germania s-a împărțit în două tabere, din păcate. „Succesul nu există decât în diversitate, nu în unicitate, și am demonstrat asta în 2014, iar anul acesta a făcut-o Franța”, afirmă Cem Ozdemir, președintele Grupului Ecologist din Bundestag, el însuși de origine turcă. Mai mulți membri ai guvernului de la Ankara au salutat retragerea lui Mesut Ozil, care, invocând criterii rasiste, tulbură apele politice, într-un moment în care dreapta conservatoare (CDU – CSU) discută despre dubla naționalitate și locul islamului în societatea germană. Ozil se va consacra doar clubului său Arsenal și suporterii „tunarilor” așteaptă să descopere colaborarea dintre Unai Emery și artistul germano-turc.