Premierul Tudose discută azi cu Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie

0
376

Membri  ai Sindicatului National al Politistilor si al Personalului Contractual protesteaza joi 16 Martie 2017, in fata ministerului Muncii din Bucuresti, ca urmare a nemultumirilor sindicalistilor, privind  nerespectarea legii si de neaplicarea corecta a salarizarii in Ministerul de Interne. ANDREEA ALEXANDRU/MEDIAFAX FOTO

Potrivit agendei oficiale, la ora 11.00 premierul Mihai Tudose are programată, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, urmând să fie discutate drepturile şi obligaţiile poliţiştilor. Sâmbătă, Mihai Tudose a afirmat că poliţiştii nu vor mai patrula singuri, precizând că gradul de periculozitate al acestei meserii este ”înfiorător”.

“Am vorbit şi cu sindicatele, am vorbit şi cu doamna ministru (Carmen Dan – n.r.). Trebuie să evităm, fiindcă, într-adevăr, gradul de periculozitate a acelei munci de a patrula de unul singur este înfiorător. Şi nu patrulează în locurile liniştite, ci acolo unde este potenţial negativ. Dar patrulelele nu vor mai fi niciodată dintr-un singur om, să patruleze unul singur. Îşi pune viaţa în pericol absolut gratuit”, declara premierul Mihai Tudose.

Poliţistul Sorin Vezeteu, în vârstă de 38 de ani, a fost ucis în Gara Burdujeni din Suceava, joi seară, fiind înjunghiat de un tânăr de 23 de ani, care i-a aplicat zeci de lovituri de cuţit. Agresorul a fost arestat preventiv vineri după-amiază, după ce, în aceeaşi zi, fusese reţinut de către procurori. În timpul audierii, agresorul şi-a recunoscut fapta, însă a spus că nu o regretă. Poliţistul a fost înmormântat, duminică, cu onoruri militare, iar la funeralii a participat şi ministrul de Interne, Carmen Dan, care a convocat o întâlnire cu sindicatele din poliţie, pentru a discuta despre problemele acestora.