Monstruoasele crime pentru etnobotanice de la Râpa, judeţul Gorj

0
1217

Povestea nu este atât răscolitoare, cât terifiantă, cu ecoul mediatic de rigoare, şi are ca protagonişti nişte tineri dependenţi de etnobotanice, pe care le procurau de la diferiţi furnizori. Ei au pus în încurcătură pe poliţiştii de la Judiciar şi pe procurorii din judeţul Mehedinţi, iar cauza complexă, derulată pe teritoriul a trei judeţe, risca să rămână nedezlegată. Maniera profesionistă în care procurorii Gheorghe Covei şi Dan Volintiru, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care au preluat dosarul şi au descoperit autorii, este lăudabilă. Numai că afirmaţia denotă un mod simplist de a privi lucrurile. Astăzi sunt destui care consideră că orice crimă nu se mai dezleagă repede, pornind de la un nasture, de la firul de păr, de la un dinte, de la eventuale urme de sânge, amprente etc. Mai ales etcetera. Şi că metoda bazată pe eternul amănunt nu ar mai fi modernă. Simple vorbe! În domeniul crimei nu există clasic şi modern, nu există nimic profund şi nimic superficial. Nu există nimic banal şi nimic antrenant. Chiar dacă tehnicile IT susţin demersurile investigatorilor, ceea ce odinioară era cu neputinţă, dăinuie încă veşnicile amănunte, oricât de insignifiante, care nu scapă atenţiei profesiniştilor cu adevărat desăvârşiţi. Cheia nu este la îndemâna oricui şi tocmai acest lucru încercăm să-l punem în evidenţă prin relatarea noastră.

Drogurile, eterna poveste

Ion Ulăreanu, zis „Axi”, din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, se ocupa de mai mult timp cu vânzarea de substanţe etnobotanice în localităţile Motru, Strehaia şi Drobeta Turnu Severin. De la acest consacrat „furnizor”, în perioada 2012 – 27 mai 2013, Mînea Florin Claudiu şi minorul Drăgoi Bogdan Alexandru, din Motru, au procurat, în diferite rânduri, „marfă”, încât între furnizor şi consumatori se crease o relaţie de încredere şi apropiere. De multe ori, „Axi” venea în oraşul Motru, însoţit de către o persoană de sex feminin, semn al unui statut aparte.

Într-una din zile, mai exact la 27 mai a.c., în jurul orelor 16.00 – 17.00, Mînea Florin Claudiu (23 ani), Ionescu Dragoş (19 ani), Bălan Mihai Dorin (21 de ani) şi minorul Bogdan Alexandru Drăgoi (17 ani), în timp ce consumau o cafea, în Motru, în strada „Macului” nr.11, bloc N2, scara 2, s-au hotărât să procure substanţe etnobotanice, de care deveniseră dependenţi. Neavând bani pentru achitarea acestora, au hotărât să îi ceară lui „Axi” să le procure, întâlnirea urmând să aibă loc în afara oraşului Motru, undeva pe digul de protecţie al râului cu acelaşi nume, unde puteau să îl agreseze şi să îl deposedeze de substanţele halucinogene. Indiferent de complicaţii, neluate în calcul. În jurul orelor 17.00, „Axi” a fost contactat telefonic pentru o comandă  deloc mică, în valoare de 2.000 de lei.

Un plan criminal de acţiune

Mînea Florin Claudiu, Bălan Mihai Dorin şi Ionescu Dragoş s-au întâlnit, aşadar, în jurul orei 20.00, în apartamentul celui dintâi. Au mâncat şi, în jurul orei 23.00, minorul Drăgoi Bogdan a plecat să îl întâmpine pe „Axi” la intrarea în oraşul Motru, ceilalţi trei, înarmaţi cu o cheie franceză, dar şi cu o cheie metalică fixă şi un picior de scaun, s-au deplasat în punctul Râpa, situat între podul de peste râul Motru şi satul Râpa. Conform listingului transmis de serviciul de telefonie mobilă, în baza Încheierii nr.3 din 29 mai a.c. a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în dosarul nr.3/2013 şi a imaginilor video de pe camerele situate pe străzile din oraşul Motru, rezultă că victimele au ajuns la locul convenit în jurul orei 23.30, când minorul Bogdan Drăgoi Alexandru este identificat că urcă în autoturismul acestora. Probă materială extrem de importantă. „Axi” şi partenera acestuia, Dumitrana Gabriela Ileana, au venit cu autoturismul marca Hunday Coupe, înmatriculat în Bulgaria, sub numărul BH 5769 BT, cu două uşi de culoare neagră.

Stratagema lui Drăgoi Bogdan Alexandru a fost aceea de a-l convinge pe Ion Ulăreanu „Axi” să conducă autoturismul pe un drum forestier, situat la 53 de metri de podul peste râul Motru, sub pretextul ieşirii din eventualul filaj al poliţiei, însă a fost refuzat, ca o presimţire „de capcană”. În acest timp, ascunşi în lizieră, Mînea Florin Claudiu, Bălan Mihai Dorin şi Ionescu Dragoş deja se deplasau spre autoturismul menţionat, decişi să comită abominabilele crime. Determinarea lor era maximă.

Ajunşi în dreptul autoturismului, fără a mai aştepta un semnal, Bălan Mihai Dorin şi Ionescu Dragoş au deschis uşa din partea stângă şi l-au lovit cu cheia metalică fixă, dar şi cu piciorul de scaun, în zona capului şi apoi pe tot corpul, pe Ion Ulăreanu, aflat la volan. Prăbuşit cu capul pe scaunul din dreapta faţă, „Axi” a fost tras de picioare afară, în faţa autoturismului. A reuşit să se mai ridice în picioare însă, fiind din nou lovit năpraznic în zona feţei şi abdomenului cu pumnii, de către Bălan Mihai Dorin, a căzut, inconştient, la pământ, între autoturism şi canalul colector, fiind lovit consecutiv până când a decedat. Victima a fost depusă, cu sânge rece, apoi în autoturism, pe bancheta din spate.

Actul doi al abominabilelor crime

Dumitrana Gabriela Ileana, care coborâse din autoturism şi ţipa „ajutor”, a fost lovită cu cheia franceză în zona capului de Mînea Florin Claudiu, rostogolindu-se în canalul colector betonat, situat la o diferenţă de nivel de circa 3 metri. Recuperată de către făptaşi, Dumitrana Gabriela Ileana a fost introdusă în portbagajul autoturismului, la volanul căruia va urca Mînea Florin Claudiu – fără a avea permis de conducere – , alături de care s-a aşezat minorul Drăgoi Bogdan Alexandru, în timp ce, pe bancheta din spate, se aflau Ionescu Dragoş şi Bălan Mihai Dorin, între ei fiind şi victima Ion Ulăreanu. Consumul de adrenalină fusese maxim şi planul “era în grafic”. Intenţia făptaşilor viza abandonarea autoturismului cu cadavrele menţionate în lacul din satul Meriş, comuna Broşteni, din nordul judeţului Mehedinţi. Un luciu de apă care permitea aşa ceva. Numai că Dumitrana Gabriela Ileana încă mai gemea, motiv pentru care Ionescu Dragoş, deschizând portbagajul, a aplicat soluţia finală: ştrangularea victimei. S-a identificat, apoi, un loc accesibil scufundării, însă Mînea Claudiu Florin, pierzând controlul volanului, a intrat cu autoturismul în mlaştina dintr-un început, acesta împotmolindu-se. Atunci făptaşii s-au hotărât să sustragă bunurile care se aflau în autoturism, premergător incendierii. Au fost aruncate cele două telefoane ale victimelor în lac, iar apoi, inculpaţii Mihai Dorin şi Mînea Florin Claudiu, cu şosete pe mâini, scoase de pe picioare, au început să cotrobăie prin autoturism însuşindu-şi mai multe pachete cu etnobotanice, suma de 300 de lei, o cameră video, un pachet de ţigări şi un ceas Rolex. Cu seninătate, autoturismului i s-a dat foc.

Ştergerea urmelor

Tot ce a urmat, detaliu cu detaliu, este de-a dreptul grotesc. Să nu scăpăm din vedere că făptaşii erau nişte oameni tineri, consumatori de etnobotanice şi predispuşi la violenţă. Ionescu Dragoş, împreună cu Drăgoi Bogdan Alexandru, s-au întors la locul crimelor ca să înlăture, cu cinism, toate urmele. Au făcut-o, însă, superficial. Parţial i-ar fi putut ajuta o eventuală ploaie. Când au ajuns la „Râpă”, au şters, cât au putut, petele mari de sânge de pe jos şi au recuperat cheia franceză, care rămăsese în canalul colector. În tot acest timp, Mînea Florin Claudiu şi Bălan Mihai Dorin au rămas lângă autoturisul care ardea în flăcări, pentru a se asigura că totul va fi scrum. Întorcându-se şi ceilalţi doi, au mers împreună în apartamentul lui Mînea Florin Claudiu de pe strada „Macului”, din Motru. S-au dezbrăcat de hainele pline de sânge şi de adidaşi, stopiţi şi ei, şi le-au băgat pe toate în maşina de spălat. S-au îmbrăcat apoi cu haine curate de la Mînea Florin Claudiu şi au împărţit „captura” însuşită din maşina incendiată. Ionescu Dragoş şi Bălan Mihai Dorin s-au ales cu suma de 100 de lei şi două plicuri cu substanţe etnobotanice, iar minorul Drăgoi Bogdan Alexandru a primit, drept recompensă, suma de 100 de lei şi un plic cu substanţe, „preţul” participării la o tragedie. După aceasta, fiecare a plecat acasă. A doua zi, pe 28 mai a.c., inculpaţii Mînea Florin Claudiu şi Drăgoi Bogdan Alexandru, având asupra lor cheile franceză şi metalică fixă, cu care uciseseră victimele, s-au deplasat cu un taxi în comuna Samarineşti, punctul Boca, din judeţul Gorj, locul de muncă al inculpatului Bălan Mihai Dorin. Le-au îngropat lângă o fântână, într-o zonă mlăştinoasă, de unde vor fi ridicate două zile mai târziu de către organele de urmărire penală, în prezenţa celor doi făptaşi.

Un martor zăreşte fumul

Stancu Viorel Luigi, care locuieşte chiar în acea zonă, a văzut puţin după miezul nopţii, între orele 0.30 şi 1.00, cum un fum dens şi înnecăcios se ridica „dintre lacuri”, cum i se spune locului. Fiind curios ce s-a întâmplat noaptea acolo, a doua zi, pe la ora 10.30, a mers la lac. A găsit autoturismul incendiat şi, pe scaun, cadavrul lui „Axi”. A sunat la 112 şi a sesizat organele de urmărire penală.

Încep investigaţiile: eternul … amănunt

Rapoartele de necropsie 595/56/2013 şi 296/56/2013, eliberate de Laboratorul de Medicină Legală Drobeta Turnu Severin, atestă că moartea lui Ion Ulăreanu şi Dumitrana Gabriela Ileana a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă de craniu şi că leziunile puteau fi produse doar prin lovire cu un corp dur. Probele de sânge recoltate nu au pus în evidenţă prezenţa monoxidului de carbon, ceea ce înseamnă că persoanele erau decedate la momentul incendierii. Alte probe materiale peremptorii, precum urmele de sânge – care au fost găsite pe geaca de fâş de culoare bleumarin, cu glugă şi cu eticheta „Fashion S’West”, aparţinând lui Drăgoi Bogdan Alexandru – indicau că acestea erau ale lui Ion Ulăreanu. Misiunea procurorilor anchetatori Gheorghe Covei şi Dan Volintiru, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în identificarea făptaşilor nu părea deloc facilă. Căutau acul în carul cu fân. Nici un act, nici un indiciu, nici o pistă, enigmă totală, stupoare, scepticism, cum scrie la carte. Chiar dacă experienţa criminalistică a acestora era una notabilă – ambii dispunând de fler, sagacitate şi tehnica desăvârşită a coroborării probelor mărunte, mereu decisive în obţinerea deznodământului dorit. Rechizitoriul din 18 iunie a.c., întocmit de procurorul Gheorghe Covei, nu stăruie asupra „micilor detalii”, dar tocmai acestea,  îi determină pe inculpaţii Ionescu Dragoş, Mînea Florin Claudiu, Bălan Mihai Dorin şi Drăgoi Bogdan Alexandru să recunoască faptele, într-un târziu, precum şi modalitatea săvârşirii acestora, cu indicarea locului în care erau dosite corpurile delicte (cheile metalice, precum şi hainele şi încălţămintea ce purtau urmele infracţiunilor).

Dar cum se ajunge la „eternul amănunt”?

Seria şasiului autoturismului marca Hunday Coupe, înmatriculat în Bulgaria, sub numărul BH 5769 BT, a fost „pista de decolare”, dacă putem spune aşa, a investigatorilor. S-a aflat, mai întâi, cine este proprietarul maşinii şi, din aproape în aproape, s-a descoperit şi ultima alimentare cu carburanţi, la o staţie PECO dotată cu camere de filmare, care se afla pe traseu, la intrarea în oraşul Motru. De la această margine a lucrurilor, raţionamentul procurorilor Gheorghe Covei şi Dan Volintiru cunoaşte, în trepte, noi etape de dezvoltare. Eventualele alibiuri ale criminalilor păreau nişte castele de nisip lovite de valul mării. Şi dacă la locul faptei, repetăm puncul Râpa, din satul cu acelaşi nume, din judeţul Gorj, nu se făcuseră cercetări, circumscrise reconstituirii, când acestea se declanşează, atunci totul se decantează şi, finalmente, făptaşii sunt nevoiţi să recunoască, aidoma personajelor din filmele poliţiste, cu Peter Falk (alias locotenent Colombo), deşi ne ferim să nu cădem în facil. şi, vorbă ştiută, viaţa bate filmul.

Încadrarea faptelor: omor deosebit de grav, tâlhărie, distrugere şi profanare de morminte

Pericolul concret al infracţiunilor săvârşite de inculpaţii Ionescu Dragoş (anterior fusese condamnat la 2 ani închisoare prin Sentinţa Penală nr.162 din 21 iunie 2012 pentru o infracţiune de furt calificat), Mînea Florin Claudiu, Bălan Mihai Dorin (amendat pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat) şi minorul Bogdan Alexandru Drăgoi (sancţionat administrativ printr-o ordonanţă 2160/P/2012, din 4 aprilie a.c., a Parchetului Motru), inserează rechizitoriul, rezultă din modalitatea de săvârşire a faptelor, respectiv agresivitatea şi ferocitatea cu care au lovit victimele, după care, încercând să ascundă urmele, au incendiat autoturismul şi cadavrele. Faptele inculpaţilor, de acum menţionaţi, de a ucide două persoane în scop de tâlhărie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, ale infracţiunii de tâlhărie, dar şi ale infracţiunii de distrugere. De asemenea, procurorii de caz au mai reţinut că fapta inculpaţilor de a incendia cadavrele victimelor întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii de profanare de morminte. Faţă de toţi cei enumeraţi s-a luat măsura arestării preventive.

Fireşte, nici o enigmă, în criminalistică, nu se dezleagă singură, fără un efort de gândire. Fără logică desăvârşită. Fără o bună cumpănire a lucrurilor. Identificarea autorilor unor crime abominabile, pe motivele enunţate, într-un timp atât de scurt, relegitimează competenţa unor destoinici profesionişti în criminalistică: procurorii Gheorghe Covei şi Dan Volintiru. Acesta este filmul năstruşnic, cu suspansul de rigoare, al unor crime oribile săvârşite în buza verii anului în curs. Mobilul: procurarea de etnobotanice.

LAURA MOŢÎRLICHE şi MIRCEA CANŢĂR