S-a terminat Evaluarea Naţională

0
470

Astăzi , s-a desfăşurat cea de-a doua probă scrisă, cea la “Matematică”, din cadrul Examenului de Evaluare NaÅ£ională, destinat absolvenÅ£ilor de cls. a – VIII-a. ÃŽn Dolj, au fost peste 300 de absenÅ£i, la susÅ£inerea acestei probe, examinarea fiind desfăşurată cu toate măsurile asigurate, vorbind de pandemia de COVID – 19. Nu s-au înregistrat evenimente importante, iar totul s-a desfăşurat conform metodologiei.

Astăzi, 24 iunie, s-a desfăşurat cea de-a doua probă scrisă , cea la “Matematică”, destinată absolvenÅ£ilor de clasa a VIII-a , care îşi doresc admiterea în cursul liceal. EmoÅ£iile au fost fireÅŸti, atât pentru copii, cât ÅŸi pentru părinÅ£i, fără a trece peste cadrele didactice.  ÃŽn faÅ£a Colegiului NaÅ£ional “Elena Cuza” din Craiova, animaÅ£ie extraordinară: se aÅŸtepta ieÅŸirea, din examen, a celor care au participat la el. Cu doi dintre ei am vorbit ÅŸi noi. Primul,  Sebi, a fost foarte deschis dialogului, practic dezinhibat: “Mi s-au părut subiecte destul de uÅŸoare, dar, la cel de-al treilea, era ceva mai dificil. Crede că am rezolvat toate problemele ÅŸi mă aÅŸtept la nota maximă. Sigur, în perioada de pandemie a fost mai dificil, dar am lucrat foarte mult, inclusiv prin meditaÅ£ii. Astăzi, a fot foarte clad, dar ni s-au acordat toate condiÅ£iile”. La puÅ£ine minute după el a ieÅŸi ÅŸi Andra , absolventă la “Cuza”, care, trecând de emoÅ£ii, ne-a explicat: “Mi s-a bărut destul de uÅŸor, dar, la subiectul al III-lea, a fost ceva mai dificil. Cred că voi obÅ£ine o notă peste 9,50, însă nu pot spune, acum, spre ce liceu mă voi îndrepta “. Sigur, fiecare subiect este la latitudinea elevului, în ceea ce proiveÅŸte rezolvarea, subiectivismul fiind prezent, dar am încercat să luăm o opnie ÅŸi a unui profesor de matematică. Astfel, prof. Alina Ciucă,ne-a explicat: “Cred că au fost subiecte normale, care nu au putut da dificultăţi majore. Cine s-a pregătit, va avea succes”.

Peste 300 de elevi absenţi

Acum, revenind ÅŸi la date oficiale, prezentăm ÅŸi situaÅ£ia de teritoriu, la câteva ore de la terminarea Evaluării NaÅ£ionale. “Din cei 3.694 de absolvenÅ£i din clasa a VIII-a, s-au prezentat , astăzi, 3.332, cu 362 mai puÅ£in. Suntem la un procentaj de 92% de prezenţă. Primele rezultate vor fi făcute cunoscute pe 29 iunie, în aceeaÅŸi zi ÅŸi a doua zi putând fi depuse contestaÅ£iile, iar pe 4 iulie vor fi afiÅŸate rezultatele finale. Vreau să accentuez faptul că afiÅŸarea rezultatelor nu va fi făcută nominal, ci prin codul care a fost distribuit candidatului, pentru protecÅ£ia datelor personale”, a precizat prof. Nicoleta LiÅ£oiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Åžcolar JudeÅ£ean Dolj.