„Azi sau mâine?”, al doilea spectacol din cadrul proiectului „Reacție urbană”, are patru reprezentații la Teatrul Național din Craiova

0
77

«Te-ai întrebat vreodată ce i-ai spune așa-zisului „Tu” de mâine? Dacă ai avea ocazia să stai față în față cu tine, cel de peste 5, 10 sau 50 de ani, despre ce ați vorbi? Ce întrebări ai avea pentru el? Ar reuși să-ți răspundă la tot? Crezi că ai fi mulțumit de răspunsurile primite sau dacă nu, ai reuși să schimbi azi ceva pentru ca mâine să fie diferit? 13 personaje de vârste diferite, din medii diferite și cu povești mai mult sau mai puțin asemănătoare te așteaptă să te alături experienței pentru a afla răspunsul la toate întrebările».

Pe 23, 24, 25 și 26 iunie, începând cu ora 20.00, Teatrul Național „Marin Sorescu” prezintă cel de-al doilea spectacol din cadrul proiectului „Reacție urbană”, intitulat „Azi sau mâine?”. Regia îi aparține lui Laurențiu Tudor, scenografia este realizată de Lia Dogaru, iar coregrafia, de Irina Maria Nițu. În distribuție: Lorena Bărbuleanu, Theodora Călin, Iulia Mihaela Demetrescu, Alexandru Mihai, Radu Mirigel, Andreea Mitroi, Diana Elena Neagoie, Cristiana Petruța, Cătălin Praja, Diana Rotaru, Daniela Stan, Liliana Toană, Gabriela Vlădulescu.

„Reacție urbană”, proiect al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” inițiat în toamna anului trecut și creat special pentru comunitate, a pornit de la o serie de workshop-uri cu scopul realizării de producții teatrale trecând prin toate etapele specifice. Proiectul a vizat realizarea a două spectacole – care pornesc de la două întrebări, „Unde ne întâlnim?” și „Azi sau mâine?” –, ce includ atât profesioniști din teatru, cât și cetățeni ai orașului selectați în urma unui casting.

 „Unde ne întâlnim?” – primul spectacol din cadrul proiectului „Reacție urbană”, abordând momente din viața fiecăruia, puncte comune în care ne întâlnim cu toții – a avut primele reprezentații pe 9 și 10 decembrie 2017. „Povești cu și despre oameni, care ne demonstrează că, pe lângă diferențe, există o infinitate de lucruri care ne aduc împreună. Prima iubire, despărțiri, pasiuni ce ne-au rămas constant în suflet, treburi casnice sau zile de școală, toate sunt clipe prin care am trecut. 17 personaje de vârste diferite, din medii diferite și cu povești mai mult sau mai puțin asemănătoare te așteaptă alături de ele pentru a afla unde ne întâlnim”, precizau reprezentanții teatrului. Protagoniști au fost Ana-Maria Bălosu, David Didu, Sorina Didu, Robertha Gherlan, Mihaela Carmen Grigorescu, Victoria Iană, Georgiana Manea, Elena Marcu, Mircea Mogoșeanu, Gabriela Popescu, Mihai Popescu, Cătălin Praja, Răzvan Rusan, Liliana Toană, Iulia Țuculanu, Alexandra Voicescu și Crina Zugrav.

Asemenea unei producții profesioniste de teatru, spectacolul „Unde ne întâlnim?” s-a bucurat de o echipă numeroasă și implicată în întreg procesul de creație: alături de actori s-au aflat dramaturgi, asistenți regie, asistenți scenografie, o echipă de fotografi și editori foto-video. Voluntarii proiectului au fost îndrumați de regizorul Laurențiu Tudor, scenografa Lia Dogaru și Irina Cîrneanu, specialist PR și comunicare.