Florin Georgescu şi Mihai Fifor, variantele de premier supuse luni votului CExN al PSD

0
436

Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, şi Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senat, sunt la acest moment variantele PSD pentru funcţia de premier, o decizie în ce priveşte varianta finală urmând a fi luată luni, prin vot, în CExN, au precizat, ieri, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.

FG+MFLiderul PSD Liviu Dragnea a declarat, miecuri, imediat după demiterea Guvernului Grindeanu , prin moţiune de cenzură, că are patru variante de premier ”şi domni şi doamne, din partid”. Surse din PSD au precizat, însă, vineri, că Dragnea nu are, la acest moment, decât două variante: Florin Georgescu şi Mihai Fifor. Liderul PSD a explicat, la acel moment, că va avansa mai multe variante de premier, care să fie supuse votului CExN, el adăugând: “Şi acum simt usturimea de la o singură variantă”. Astfel, sursele citate au menţionat că CExN va vota una sau alta dintre cele două variante.

           Unele surse susţin, încă de vineri, că cele mai mari şanse de a fi nominalizat ca propunere de premier, în urma votului CExN, le-ar avea Florin Georgescu. De altfel, numele prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu a fost vehiculat ca prezumtivă propunere de premier din partea coaliţiei PSD-ALDE şi în decembrie 2016, câns s-a format Guvernul Grindeanu. Georgescu este în acest moment vicepreşedinte al CA al BNR, prim-viceguvernator BNR şi membru în Comitetul European pentru Risc Sistemic.

           La finele anului 1992, Florin Georgescu a fost numit ministru al Finanţelor Publice în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, poziţie pe care a rămas pe toată durata guvernării PSD, până la alegerile din 1996. Georgescu a fost şi viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta (7 mai 2012 – 21 decembrie 2012).

         Pe de altă parte, Mihai Fifor este unul dintre social-democraţii cei mai apropiaţi, în timp, de liderul PSD Liviu Dragnea. Fifor a fost propulsat, ca urmare a sprijinului acordat de Dragnea, în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, în urma unei propuneri făcute de la microfon de către Dragnea. Fifor s-a declarat surprins atunci când a venit pe scenă pentru a le cere votul celor circa 400 de membri ai Consiliul National. Tot Dragnea i-a încredinţat, recent, lui Fifor funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru ancheta alegerilor prezindenţiale din 2009, pe care ar fi trebuit să o prezideze chiar liderul PSD. Fifor a fost, în mandatul trecut, şi preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana.

          Tot luni, la ora 13.00, va avea loc şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PSD, unde se va discuta tot despre propunerea de premier, care va fi prezentată parlamentarilor. Cel mai probabil, parlamentarii PSD vor semna şi o listă de susţinere care să ateste faptul că, împreună cu ALDE, premierul propus de PSD beneficiază şi de majoritatea necesară pentru a fi învestit de Parlament.