Zeci de funcţionari îi cer lui Barack Obama o intervenţie militară a SUA în Siria

0
318

Syrian Army soldiers run during a battle against opposition fighters in the city of Qusayr, in Syria's central Homs province, on May 23, 2013. Syrian government troops launched a week ago an assault on Qusayr and the intervention of hundreds of fighters of Shiite militant group Hezbollah from neighbouring Lebanon has given the regime the upper hand in the battle.   AFP PHOTO/STR == LEBANON OUT==

Iniţiativa angajaţilor Departamentului de Stat de a-i cere preşedintelui Barack Obama -printr-un mecanism special destinat criticilor constructive- o intervenţie militară contra regimului Bashar al-Assad reflectă starea de nemulţumire faţă de abordarea privind conflictul sirian, conform New York Times. Zeci de funcţionari din cadrul Departamentului de Stat american i-au cerut săptămâna trecută preşedintelui Barack Obama să aprobe bombardamente punctuale asupra regimului Bashar al-Assad, susţinând că aceasta este singura modalitate de a învinge reţeaua teroristă Stat Islamic. Cei 51 de funcţionari din cadrul Departamentului de Stat au semnat un memorandum intern în care afirmă că regiunea Orientul Mijlociu este “afectată grav” de conflictul militar din Siria. “Suntem funcţionari ai Departamentului de Stat implicaţi în diverse moduri, în ultimii cinci ani, în reacţia Administraţiei SUA la criza din Siria. În pofida, eforturilor secretarului de Stat de a limita violenţele şi a găsi o soluţie politică, credem că nu ne vom putea atinge obiectivele dacă nu includem folosirea forţei militare ca opţiune pentru a impune încetarea ostilităţilor şi pentru a forţa regimul sirian să accepte condiţiile armistiţiului şi să negocieze o soluţie politică”, se arată în memorandumul semnat de 51 de angajaţi ai Departamentului de Stat. “Abuzurile sistematice comise de Bashar al-Assad împotriva poporului sirian reprezintă principala cauză a instabilităţii care continuă să afecteze Siria şi regiunea mai largă. (…) Credem că ar fi utilă o abordare americană mai activă din punct de vedere militar în Siria, axată pe atacuri cu rachete de croazieră şi pe componenta aeriană, situaţie care ar stimula procesul diplomatic coordonat de Statele Unite şi ar oferi susţinere Grupului Internaţional pentru Susţinerea Siriei”, se precizează în memorandum, conform unei copii obţinute de cotidianul The New York Times. “În contextul unui conflict soldat cu peste 400.000 de morţi, dat fiind că sute de mii de oameni riscă să fie vizaţi de operaţiunile regimului şi cu 12 milioane de oameni care şi-au părăsit casele, dintr-o populaţie de 23 de milioane, apreciem că raţiunea morală în sensul opririi morţii şi suferinţei în Siria, după cinci ani de război brutal, este evidentă şi incontestabilă”, subliniază funcţionarii Departamentului de Stat în memorandumul trimis preşedintelui Barack Obama. Memorandumul a fost trimis prin intermediul mecanismului numit “canal de comunicare a opiniilor critice”, un instrument creat în timpul Războiului din Vietnam pentru a permite exprimarea criticilor politice constructive în cadrul Administraţiei SUA. Conform definiţiei oficiale, “canalul de comunicare a opiniilor critice” constituie “un mecanism politic important rezervat transmiterii perspectivelor critice şi opiniilor alternative privind abordări oficiale de politică externă, dacă nu pot fi transmise în mod complet şi la timp prin proceduri şi modalităţi clasice”.