Craiova: Jandarmii marchează Ziua Drapelului Naţional

0
309

jandarmVineri, 24 iunie a.c., la sediul celor două unităţi de jandarmi din Craiova, au fost organizate o serie de activităţi culturale dedicate sărbătoririi „Zilei Drapelului Naţional” – expuneri, fotografii şi documente privind istoricul, semnificaţia şi evoluţia Drapelului Naţional. De asemenea, reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor participa la ceremonialul organizat duminică, 26 iunie a.c., în Piaţa Tricolorului din Craiova, alături de reprezentanţii autorităţilor publice locale. Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor consacrate Zilei Drapelului Naţional.