Thomas Muller poate juca în meciul cu SUA

0
386


Atacantul german Thomas Muller ar putea fi folosit în ultimul meci al „Mannschaft-ului” din grupa G, contra Statelor Unite, deşi a părăsit terenul plin de sânge, după partida cu Ghana (2-2). La ultima fază a meciului, jucătorul german s-a ciocnit cu capul de umărul fundașului John Boye și a căzut pe gazon cu arcada spartă și cu fața însângerată. Muller a fost transportat la vestiare și cusut imediat la arcada care sângera abundent. Totuşi, imediat după meciul împotriva africanilor, Joachim Low, selecționerul Germaniei, a afirmat că atacantul va putea evolua în meciul contra SUA.