Primarul din Cârna, arestat preventiv

0
391

Cornel Andrei (47 de ani), primarul comunei doljene Cârna, a primit, ieri după-amiază, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind introdus în arestul IPJ Dolj. Primarul a fost reţinut miercuri noaptea, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la fals intelectual, uz de fals, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă calificată. Primarul din Cârna se alătură, astfel, colegului său de partid, primarul din Giurgiţa, Valentin Mitrică, arestat preventiv în urmă cu o săptămână pentru infracţiuni cam de aceeaşi natură.

Miercuri seara, după ora 22.00, Cornel Andrei, primarul comunei Cârna, a fost introdus în arestul IPJ Dolj pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 de ore. Decizia procurorilor din Segarcea nu este surprinzătoare, întrucât, aşa cum aţi putut afla de-a lungul timpului din paginile cotidianului nostru, primarul din Cârna a încălcat legea în repetate rânduri şi sub diferite forme, asta în ciuda faptului că, la un moment dat, a purtat şi el uniformă de poliţist, chiar dacă a lucrat la Poliţia Transporturi Feroviare. În plus, încă de acum o săptămână, când a fost “săltat” de oamenii legii colegul său de partid, primarul comunei Giurgiţa, Valentin Mitrică, Cornel Andrei primise vizita unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, care îl audiase în dosarul în care a fost reţinut miercuri seara.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, în sarcina lui Cornel Andrei s-a reţinut că, în calitate de primar al comunei Cârna şi ordonator principal de credite, a încheiat  contracte de executare a unor lucrări publice cu nerespectarea procedurii legale privind achiziţiile publice şi organizarea de licitaţii. Contractele au vizat reparaţii de drumuri comunale, întreţinerea unor drumuri comunale, reabilitare-construcţie garaj, reabilitare magazie lemne, demolare şcoală generală, colectarea deşeurilor de pe raza comunei Cârna, achiziţionarea de ornamente electrice pentru sărbătorile de iarnă, bază sportivă, alimentare cu apă în sistem centralizat.

Toma Atanasie

Potrivit anchetatorilor, în scopul eludării prevederilor legale privind organizarea de licitaţii, primarul a dispus scindarea forţată a unei lucrări de pietruire a drumurilor în două lucrări distincte pentru a le putea încredinţa direct unei anumite firme, determinându-l prin presiuni psihice pe consilierul principal din cadrul Compartimentului Achiziţii Publice, Toma Atanasie, să întocmească în fals documentaţia necesară încheierii contractelor. În plus, primarul a determinat-o şi pe secretară, Aurelia Petrescu, să falsifice registrul de corespondenţă al Primăriei, dar şi pe membrii comisiilor de recepţie să semneze procesele-verbale de recepţie, fără verificarea pe teren a lucrărilor.

“De asemenea, s-a reţinut că, inculpatul a dispus angajaţilor Primăriei să modifice actele aferente consumului de carburant alocat utilizării autovehiculelor instituţiei. Prejudiciul cauzat bugetului local este în cuantum de 367.000 lei”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Primarul susţine că e nevinovat

O parte din lucrările pentru care au fost plătite sume exorbitante de la bugetul local v-au fost prezentate în cotidianul nostru. Astfel, în toamna anului 2008, primarul Andrei Cornel a transformat WC-ul şcolii în depozit pentru lemne, lucrare rezolvată cu 3 kg de aracet, nişte var şi o uşă, însă a achitat unei firme “prietene” 24.000 lei pentru lucrare. Aproape dublu s-a achitat, tot de la bugetul local, pentru ca vechea magazie de lemne a Primăriei să devină garaj pentru autoturismul şi tractorul instituţiei. Şi ca să “acopere” cumva preţul de 40.000 lei plătit pentru transformare, noul garaj a fost izolat termic, asta în ciuda faptului că şcoala, Primăria sau dispensarul din comună nu au aşa ceva. Deşi comisia economică a Consiliului Local Cârna i-a cerut devizele de lucrări şi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor, Andrei Cornel a refuzat să le dea spre examinare.

După ce a petrecut noaptea în arestul IPJ Dolj, ieri, Cornel Andrei a fost din nou audiat la Parchet şi apoi a fost prezentat Judecătoriei Segarcea, cu propunere de arestare preventivă. La intrarea în sediul Parchetului, primarul a declarat că este nevinovat: “Este vorba despre un dosar confecţionat, deoarece sunt interese mari la mijloc în comuna Cârna”.

 

“Sunt întristat de ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme cu primarii de la Giurgiţa şi Cârna. Sunt nişte oi deja pierdute, pentru că au vrut să se diferenţieze, să iasă din tipare. În cazul primarului de la Cârna, acesta a trecut la un moment dat la PD-L, a fost ajutat cu fonduri, dar iată-l acum în postura de a fi arestat. E cu atât mai trist cu cât înainte de a fi primar a fost poliţist. În cazul primarului de la Giurgiţa, pun totul pe seama avântului tineresc şi al dorinţei de a fi în cât mai multe locuri odată, de a face cât mai multe lucruri odată. Pentru USL aceştia nu reprezintă un handicap, deoarece, deşi au fost aleşi pe listele PNL, primarul de la Cârna trecuse demult cu arme şi bagaje la PD-L. La Giurgiţa, de asemenea, trecerea spre cealaltă tabără nu a fost o surpriză. Sperăm să ne oprim aici la cei doi primari”, a declarat, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.