Calopăr: La un pas de o tragedie!

0
10387

Eveniment, realmente fără precedent, la şcoala gimnazială din Calopăr: ieri, în jurul orei 13.00, o poartă de intrare “pe role”, recent amenajată, prin amestecul lucrativ, nici nu se putea altfel, al primarului Bobin Daniel, s-a prăbuşit peste o elevă, Elena Răucă (clasa I) care a fost transportată de urgenţă la spitalul din Segarcea şi de acolo cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 din Craiova, pentru investigaţiile de rigoare la secţia de Chirurgie Pediatrică, unde i s-a făcut, inclusiv, o examinare la computerul tomograf. Aseară târziu fetiţa a fost externată, ne-a încredinţat directorul spitatului dr. Eugen Georgescu. Câteva observaţii, decuplate de la orice emoţie colectivă: poarta respectivă a şcolii gimnaziale din Calopăr a fost construită, ni s-a confimrat, pe mandatul de director interimar deţinut de prof. Lucian Tudor, cu materiale procurate, spun cei cu care am discutat, de la firma SC Bianluiz Trust Construct SRL, administrată de soţia primarului actual, Cristina Bobin, fără nici o autorizaţie şi tot ce presupune o astfel de amenajare. Lucrarea propriu-zisă a fost efectuată „de voluntari” fără nici o expertiză în domeniu. Evenimentul dramatic a fost raportat abia în această dimineaţă de directoarea actuală a şcolii, Rodica Untaru, la ISJ Dolj, inspectorul-general şcolar Ion Daniel trimiţând de urgenţă o echipă de inspectori la faţa locului pentru un raport detaliat asupra evenimentului dramatic. O notă maximă pentru ISU Dolj: elicopterul SMURD a plecat din Craiova la ora 14.30 şi după 22 de minute a fost în Segarcea, iar la ora 15.00 fetiţa era deja adusă la Spitalul Clinic Judeţean din Craiova. Cât priveşte lucrarea de mântuilă făcută la şcoala gimnazială din Calopăr organele abilitate au obligaţia de a se autosesiza.