Spectacolul „Maria Tănase Junior”, la Teatrul de Vară din parc

0
397

Atelierele de folclor ale Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, inițiate încă din 2017, au reușit, până în prezent, să stârnească interes și pasiune în rândul participanților de toate vârstele. „Contactul direct al participanților cu mesajul emoționant pe care îl transmit cântecul, jocul și tradiția populară a reușit să le deschidă noi orizonturi către un domeniu pe care mai apoi l-au asimilat ca pe propriile trăiri”, spun reprezentanții instituției.

Pentru a-i pune în valoare, Ansamblul Folcloric  „Maria Tănase” va organiza vineri, 31 mai 2019, de la ora 17.30,  la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”, spectacolul „Maria Tănase Junior”. Publicul se va bucura de prezența atât a orchestrei dirijate de Cristi Pîrlea, cât și a celor cinci profesori coordonatori: Lavinia Bîrsoghe, Marga Chiurtu,  Marius Măgureanu, Liviu Dică și Dorian Cismaru. Scenariul și regia sunt semnate de Niculina Stoican, iar prezentator va fi Ciri Mayer.