Următorul sezon competiţional în fotbal vine cu schimbări, care au ca scop încurajarea jocului ofensiv. Câteva dintre acestea sunt:
- Jucătorii echipelor aflate în ofensivă nu se vor mai putea infiltra în zidul advers, nu vor mai avea voie să se apropie la mai mult de un metru de zid.
- Jucătorii nu vor mai fi obligaţi să părăsească careul în momentul repunerii de la 6 metri.
- Dacă jocul va fi oprit în interiorul careului, portarul va primi direct mingea de la arbitru. Dacă jocul va fi oprit când mingea e în afara careului, atunci echipa care a atins-o ultima o va primi la reluare. Toţi jucătorii vor trebui să stea la o distanţă de cel puţin 4 metri faţă de cel care primeşte balonul de la arbitru.
- Portarii vor putea ţine un singur picior pe linia porţii în momentul executării unui penalty, până acum trebuiau să aibă ambele picioare pe linie.
- Jucătorii vor fi obligaţi să iasă de pe teren prin cel mai apropiat loc, nu să meargă până la centrul terenului ca până acum.
- Dacă un jucător înscrie după ce balonul i-a atins mâna, atunci reuşita e anulată indiferent dacă henţul a fost intenţionat sau nu. De asemenea, orice minge care atinge mâna aflată deasupra nivelului umărului va fi considerată henţ, cu o singură excepţie: dacă jucătorul în cauză trimite mingea cu capul în propriul braţ. Henţ va fi acordat şi la toate fazele în care jucătorul şi-a mărit suprafaţa corpului ajutându-se de braţe.
- Antrenorii vor primi cartonaşe roşii şi galbene, exact ca jucătorii.
- Formaţiile vor putea numi 12 jucători pe banca de rezerve, faţă de 7 ca până acum.