Liberalii doljeni îi îndeamnă pe români să iasă la vot

0
460

Liberalii doljeni au susținut astăzi, la sediul partidului o conferință de presă, ultima înainte de alegerile europarlamentare, care vor avea loc duminică, 26 mai. Despre alegeri a vorbit președintele organiyației județene, Ștefan Stoica, care a afirmat că aceste alegerile au o încărcătură mai mare decât de obicei, pentru că de votul de duminică depinde nu doar ce se întâmplă în Parlamentul European. ”Votul de duminică poate fi un vot care să dea un semnal pentru schimbarea majorității în Parlament României.” a spus liderul liberalilor doljeni. El a mai adăugat că referendumul este un semnal că românii nu mai acceptă ca justiția să fie acaparată de PSD”. Liderul liberalilor doljeni vorbit ;i despre inaugurarea construcției drumului expres Craiova – Pitești pe care o consideră “ö mascaradă”.

Președintele PNL Craiova, senatorul Mario Ovidiu Oprea s-a referit la momentul aniversar de astăzi prin care s-a marcat împlinirea a 144 de ani de la înființarea PNL. ”Este nu doar un motiv de sărbătoare, ci și o obligație. La noi democrația s-a transformat într-un preș de care se șterge PSD, iar aniversarea de azi ne face să remarcăm anormalitatea în care trăim.Avem misiunea, deloc ușoară, să demonstrăm că normalitatea este alta. Țin să reamintesc că acum mulți ani de zile Craiova s-a dezvoltat uluitor sub conducerea liberală, Craiova a avut 16 primari liberali – printre care cel mai important a fost Nicolae Romanescu.”, a explicat parlamentul doljean

Prezent la conferință, deputatul Nicolae Giugea a afirmat că situația drumului expres se află în impas din cauza celor de la Ministerul Transporturilor. ”Licitația pentru cele două tronsoane de drum a fost contestată pentru că plicurile cu oferte au fost deschise înainte de expirarea termenului limită”. Nicolae Giugea a mai spus că acum 6 luni erau anunțate lucrările de reparații ale Podului peste Olt. ”De atunci nu s-a mai auzit nimic despre acest proiect, pentru că și-au dat seama că asta ar fi însemnat ca tot ce este în dreapta Oltului să se transforme într-o insulă.”

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu i-a îndemnat pe romni să iasă duminică la vot și să voteze orice mai puțin alianța de la guvernare. ”Acești indivizi fie că sunt de la PSD, ALDE sau UDMR, au demonstrat că au o impresie foarte proastă despre români. Să pui două borduri pe câmp și să spui că așa ai început lucrările, înseamnă să ai o părere foarte proastă despre oamenii cărora te adresezi. De aceea, românii trebuie să iasă la vot să le arate că se înșeală….”, a precizat vicepreședintele Grupului PPe din PE.