Şofer craiovean condamnat la închisoare cu executare după ce a vrut să mituiască trei poliţişti

0
283

Judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au condamnat, ieri, pe craioveanul de 44 de ani care a vrut să mituiască trei poliţişti cu 500 de lei, la 1 an şi 4 luni de închisoare cu executare. Acesta a ajuns după gratii pe 14 martie a.c., fiind reţinut pentru 24 de ore, o zi mai târziu a fost arestat preventiv pentru dare de mită, iar ieri magistraţii craioveni i-au scăzut din pedeapsă perioada petrecută după gratii şi au menţinut faţă de el arestul preventiv. Hotărârea instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

spagaPotrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, pe 14 martie a.c., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a sesizat Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj cu privire la faptul că unui echipaj format din trei lucrători de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Craiova i s-a promis, în mod repetat, o sumă de bani, apoi direct 500 de lei de către Vecea Găman, de 44 de ani, din Craiova, pentru a nu fi luate faţă de măsurile legale ce se impuneau. Mai exact, pe 14 martie a.c., seara, în jurul orei 21.00, conducătorul auto fusese oprit în trafic, iar cu ocazia controlului, poliţiştii au stabilit că autoutilitara înmatriculată în Suedia cu care circula nu avea asigurare de răspundere pentru daune produse terţilor prin accidente de circulaţie tip RCA şi inspecţia tehnică periodică (ITP) era expirată, motiv pentru care i-au adus la cunoştinţă contravenientului că urmează să i se reţină plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi să-i fie aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 2.000 lei. Craioveanul ar fi preferat să scape mult mai ieftin, astfel că a insistat ca oamenii legii să primească şpagă şi să nu-l sancţioneze. Poliţiştii însă, au refuzat categoric oferta şi, întrucât persoana depistată insista în oferirea sumei de bani, ofiţeri de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj din cadrul DGA, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat prinderea în flagrant a craioveanului în timp ce oferea suma de 500 lei celor trei agenţi.

tribunalInculpatul a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, apoi reţinut pe o perioadă de 24 ore de procurorul de caz, iar o zi mai târziu, pe 15 martie, Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 zile. Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj pe 28 martie a.c., a fost analizat în camera preliminară unde s-a constatat legalitatea probelor şi a rechizitoriului, iar procesul s-a încheiat repede, întrucât şoferul a recunoscut comiterea faptelor şi a cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Astfel, ieri, magistraţii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa, craioveanul Vecea Găman fiind condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare cu executare, din care se va scădea perioada petrecută în arest. În plus, instanţa l-a menţinut pe inculpat după gratii şi a confiscat cei 500 de lei cu care voia să-i mituiască pe poliţişti. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.