PRM susţine candidatul ALDE la Primăria Craiova

0
364

ALDEPartidul Romaânia Mare consideră că oraşul Craiova are nevoie de o alternativă nouă la conducerea sa. Pentru a recupera prestigiul de altă dată al oraşului nostru, Craiova are nevoie un un primar energic, dinamic, bine organizat, în stare să mobilizeze energiile bune ale comunităţii. Considerăm că inginerul ANIȘOARA STĂNCULESCU, candidat al ALDE susţinut de PRM Craiova, întruneşte calităţile pentru a fi un bun primar care să pună în realitate proiecte îndrăzneţe.

          Aşteptările noastre de la primarul Anişoara Stănculescu sunt legate de: reindustrializarea oraşului şi crearea de locuri de muncă, modernizarea reţelor de apă şi canalizare (Brestei şi celelalte străzi cu probleme), fluidizarea traficului, modernizarea blocurilor şi anveloparea termică, îmbunătăţirea sistemului de salubritate al oraşului, modernizarea străzilor şi pieţelor, protejarea locurilor de joacă pentru copii, siguranţă pe străzi şi în mijloacele de transport în comun, punerea în valoare a moştenirii istorice a Craiovei.

          Cerem tuturor celor 3000 de membri cotizanţi ai PRM din Craiova, simpatizanţilor noştri să susţină candidatura doamnei inginer ANIȘOARA STĂNCULESCU şi să fie alături de ea în campania care se deschide sâmbătă, 27 mai a.c.

Economist ION DĂBULEANU

Preşedinte PRM Dolj