Manchester: Un britanic de 22 de ani, la originea atentatului

0
302

londraPotrivit Poliţiei, în acest stadiu al anchetei, omul care s-a detonat ar fi acţionat de unul singur. Şeful Poliţiei din Manchester, Ian Hopkins, a prezentat ieri identitatea autorului atentatului sinucigaş, care a ucis 22 de persoane şi a rănit alte zeci, în timpul unui concert din noaptea de luni spre marţi. Este vorba de un cetăţean britanic, de origine libiană, în vârstă de 22 de ani, Salman Abedi. Născut la Manchester, acesta mai are fraţi născuţi tot în Manchester. Organizaţia jihadistă Stat Islamic a revendicat deja atacul prin propriul organ de propagandă Amaq, potrivit site-ul specializat în monitorizarea informaţiilor jidadiste, SITE. Premierul Theresa May a precizat că atentatul sinucigaş a urmărit să facă un număr maxim de victime. De asemenea, Poliţia din Manchester a anunţat arestarea unui bărbat în vârstă de 23 de ani suspectat de legături cu acest atac. Şeful Poliţiei Locale, Ian Hopkins, a dezvăluit presei că ancheta este în desfăşurare cu ajutorul serviciilor antiteroriste naţionale, dar şi cu sprijinul serviciilor de specialitate externe partenere cu Regatului Unit.