Mircea Lucescu a semnat pe trei ani cu Zenit: „Este o mare onoare să antrenez această echipă”

0
310

Mircea Lucescu a semnat, marţi, un contract valabil pe 3 ani cu echipa Zenit Sankt Petersburg, grupare care a terminat sezonul pe locul 3 în Rusia.

“Este o mare onoare să fiu antrenorul lui Zenit. Ştiam potenţialul acestei echipe de când lucram la Şahtior, ştiu ce vor fanii de la Zenit, să avem succes în Europa. Îmi aduc aminte când s-a transferat Tymoshchuk la Sankt Petersburg şi îmi place să-l urmăresc cum joacă. Zenit a câştigat campionatul cu el în echipă în 2007 şi apoi trofeele europene. Şi eu cred că putem avea succes în competiţiile continentale.

Zenit are tot ce am nevoie pentru această meserie. Am avut o întâlnire extrem de profesionistă cu oamenii din conducerea clubului, am vizitat noul stadion, Zenit are foarte mult potenţial. Şi bineînţeles vorbim despre Sankt Petersburg, unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Sper ca împreună să îndeplinim visurile fanilor. Sunt foarte entuziast şi abia aştept să încep munca.

Voi veni la Sankt Petersburg la începutul lunii iunie. Voi fi prezent la finala Ligii Campionilor şi apoi voi începe. Cu câteva zile înainte, vor avea loc testele medicale pentru echipă. Trebuie să mă întâlnesc cu jucătorii, să îi cunosc mai bine şi să le înţeleg abilităţile, cunoştinţele, ambiţiile, dorinţele şi visurile în Rusia şi Europa. Zenit are jucători foarte buni şi nu vreau să încep cu critici. Vreau să dezvolt echipa şi să ajut jucătorii tineri. Îmi place să lucrez cu fotbalişti tineri, au entuziasmul şi dorinţa de a munci din greu.

Sper să devin cel mai bun manager în ochii suporterilor, pentru că tot ce facem este pentru fani. Fără ei, nu poate exista o echipă bună. Vreau să fiu sigur că vor fi de partea mea, că au încredere în jucători. Ei îi asigur că vom da totul pentru a-i face fericiţi”, a declarat Lucescu într-un interviu pentru site-ul formaţiei ruse.

Prezent în ultimii 12 ani pe banca lui Șahtior, cu care a cucerit 22 de trofee, Lucescu îl înlocuieşte la Zenit pe portughezul Andre Villas Boas.