O săptămână de distracție la „Zilele Craiovei”

2
149

Craiovenii vor avea la dispoziţie o săptămână pentru a petrece de „Zilele Craiovei”. În fiecare zi vor avea de ales între tot felul de evenimente, începând cu cele artistice şi culturale şi terminând cu întrecerile sportive, autorităţile locale punând în programul acestei ediţii acţiuni pentru toate gusturile. Vor fi nelipsite concertele de muzică populară din cartiere, iar în ultimele trei zile vor urca, pe scena din centrul Craiovei, vedete ale muzicii pop. Sărbătoarea municipiului se va încheia cu un spectacol impresionant „Carmina Burana”.

 

Va fi o săptămână plină în adevăratul sens al cuvântului pentru că, în fiecare oră a zilei, se va întâmpla ceva într-un loc din Craiova. Sărbătoarea dedicată tuturor craiovenilor începe chiar de luni dimineaţa, de la podul suspendat din Parcul Romanescu, unde va fi organizat un concurs studenţesc de organizare sportivă. La Muzeul de Artă va fi găzduită o expoziţie a benzilor desenate. Talentaţii elevi de la Liceul de Artă „Marin Sorescu”  vor expune şi ei lucrări – cele mai reuşite caricaturi – în Piaţa „Mihai Viteazul”.  O expoziţie de carte despre Craiova de altădată va putea fi vizitată, tot în prima zi, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Ateliere de pictură, sculptură în gips şi confecţionare de bijuterii vor fi organizate, de asemenea, în aer liber, toţi cei interesaţi fiind aşteptaţi în fiecare seară în centrul Craiovei. Prima seară va fi dedicată locuitorilor din cartierul Valea Roşie, care vor putea urmări un spectacol de păpuşi, care va fi urmat de un concert folcloric oferit de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”.

O noapte în bibliotecă

Cum tema acestei ediţii este descoperirea Craiovei prin artă, în fiecare din următoarele zile, frumuseţile Băniei vor fi puse în valoare şi expuse publicului prin tot felul de acţiuni. Elevii de la Colegiul „Carol I” vor oferi publicului o expoziţie de fotografie intitulată „Craiova, oraşul copilăriei mele”. Pe aleile din jurul Casei Băniei, va putea fi văzută o parte din elementul vechi al municipiului, care va fi completată cu o paradă a portului popular, prezentată marţi seara de Muzeul Olteniei. „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei” este un maraton literar pe care îl propune iubitorilor de poezie Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Tot la capitolul cultură, o acţiune inedită are Biblioteca Judeţeană care îi provoacă pe craioveni să petreacă o noapte în bibliotecă. În noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 8.00 şi până la ora 2.00, cei care vor trece pragul bibliotecii vor putea  participa la reprezentaţii de teatru, expoziţii de carte, concursuri, concerte de muzică folk, vizionări de film şi întâlniri cu scriitorii craioveni.

Sărbătoare şi în cartiere

Organizatorii au ţinut ca, la această ediţie, să aibă loc evenimente şi în cartierele oraşului. În Craioviţa Nouă, pe lângă concertul folcloric, care a devenit deja o tradiţie pentru seara de joi, va fi amplasată o tablă de şah imensă, în zona Orizont, la care sunt aşteptaţi toţi cei care sunt pasionaţi de acest sport al minţii. În Brazda lui Novac, precum şi în cartierul Valea Roşie, vor fi concerte folclorice. Printre evenimentele aşteptase se numără şi Expoflora, o expoziţie de aranjamente florare şi obiecte pentru grădinărit organizată de RAADPFL Craiova la Centrul Multifuncţional din Romaneşti. O atracţie a acestor „Zile” sunt, ca de fiecare dată, cele trei seri de concerte de vineri, sâmbătă şi duminică. De această dată, craiovenii vor avea parte de un spectacol extraordinar, „Carmina Burana”, care se va bucura şi de multe efecte speciale.

2 COMENTARII

  1. D-NA LAURA PE ROMINI SA-I PUI LA DISTRACTIE ESTE CEA MAI MARE AFACERE IN ACESTI 24 DE ANI MINCAM IN AER LIBER NU SE RESPECTA MINIMUL DE REGULI D COMERT CIVILIZAT PRIN 1960 -64 NU MICAM PE STRADA MICI SI SA BEMRM BERE AU FOT CEI MAI FRUMOSI ANI DE CIVILIZATIE INORASUL CRAIOCA [NE IMBRACAM DELA ROMARTA MICAM PRODUSE ALIMENTARE FRA E-URI IAR DE 7 ANI DE UE AU CRESCUT PRETURILE CIT IN CEI 66 ANI DE ASAZIS COMUNISM DAC AVETI CURAJUL CANTRZICETIMA

Comments are closed.