Investitorii interesaţi anterior de preluarea CFR Marfă au depus şi acum oferte

0
316

OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria au depus, din nou, documente pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă, fiind singurii investitori care participă la proces după reluarea acestuia. „Ministerul Transporturilor anunţă că, joi, 23 mai 2013, până la ora 13.00 (termen limită), au depus documentanţia de participare la etapa de precalificare, pentru procedura de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic, pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă «CFR Marfă» – S.A., următoarele firme/consorţii de firme: Grup Feroviar Român, ora 8.00, OmniTRAX INC, ora 12.27 şi asocierea SC Transferoviar Grup şi Donau – Finanz GMBH, ora 12.37”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor remis Mediafax.