Senatorii au adoptat, în plenul de luni, o propunere legislativă privind alăptarea în spaţii publice care prevede amenzi între 100 şi 2.000 de lei pentru persoanele care evacuează din spaţii publice mamele care îşi alăptează copiii până în 24 de luni.
Proiectul de lege iniţiat de mai mulţi ale ai Opoziţiei, precum Ovidiu Raeţchi (PNL), Leon Dănăilă (PNL), Adriana Săftoiu (PNL), Alina Gorghiu (PNL) Cosette Chichirău (USR), Cristina Prună (USR), Cristian Ghinea (USR) a fost adoptat cu 93 voturi pentru, două voturi împotrivă şi nicio abţinere.
“Următoarele fapte constituie contravenţii: evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil de până la 24 de luni; interzicerea în orice mod a alăptării în spaţii publice a unui copil de până la 24 de luni; refuzul furnizării de servicii unei persoane care alăptează un copil de până la 24 de luni, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv. Contravenţiile prevăzute se sancţionează cu amendă contravenţională de 100 – 500 lei dacă dacă fapta este săvârşită către o persoană fizică şi cu amendă contravenţională de la 1.000 la 2.000 de lei dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Registrul Comerţului”, potrivit raportului cu amendamente adoptat de Senat.
Reglementările iniţiativei legislative se vor aplica indiferent dacă spaţiile publice sunt sau nu prevăzute cu camere tip “mama şi copilul”.
Conform propunerii legislative constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor va fi făcută de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI).