Poliţiştii de Imigrări din Dolj, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat, în situații ilegale, doi cetățeni străini din Pakistan și Republica Moldova. Pakistanezul a fost luat în custodie publică în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, iar femeia din Republica Moldova a fost îndepărtată sub escortă. În ambele cazuri s-a dispus măsura nepermiterii intrării în țară, pe o perioadă de 6 luni, respectiv 5 ani.
Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Dolj au efectuat, în perioada 19-20 aprilie a.c., acţiuni în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost depistați în situații ilegale, doi cetățeni străini, un bărbat de 29 de ani, din Pakistan și o femeie de 38 de ani, din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul a intrat ilegal în România la sfârșitul anului 2017, fapt pentru care au fost întocmite acte procedurale pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României. De asemenea, polițiștii de imigrări au dispus măsura luării în custodie publică, străinul fiind condus sub escortă la Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni până la îndepărtarea de pe teritoriului României. La ieșirea din țară, va fi instituită interdicția de intrare în România pentru o perioadă de 5 ani.
În cazul femeii din Moldova, s-a stabilit că aceasta nu a respectat decizia de returnarea emisă ca urmare a revocării dreptului de ședere în scop de reîntregirea familiei, fapt pentru care a fost îndepărtată de pe teritoriul României, fiind condusă sub escortă, până la punctul de trecere a frontierei. Totodată, pe numele ei a fost instituită interdicția de intrare în țară pentru o perioadă 6 luni.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
***
Reprezentanții Serviciului pentru Imigrări Dolj fac apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului și îi invită să-i contacteze pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrari Dolj, din strada Amaradia nr.32-34, la numărul de telefon 0251/407500, interior 20317, 20323, 20265, e-mail dj.igi@mai.gov.ro, sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.