Bundesliga: Internaționalul german Jonas Hector nu pleacă de la Koln, care retrogradează

0
408

Internaționalul german Jonas Hector (27 de ani), component al Mannschaft, a anunțat că nu va părăsi clubul FC Koln, “lanterna roșie” a campionatului, greu de salvat de la retrogradare. El și-a prelungit contractul până în 2023. Directorul executiv al clubului, Armin Veh, a spus despre jucătorul său că “Jonas este un jucător excepțional și un OM în particular, cum puțini sunt în fotbalul profesionist de astăzi”. Cu trei etape înainte de final, FC Koln se află la 8 puncte de locul care asigură participarea la baraj, singura șansă de salvare de la retrogradare. Sosit în 2010 la FC Koln, Hector a disputat 187 partide pentru echipa sa de club și a fost selecționat de 32 de ori în echipa națională. Decizia sa nu este o premieră la FC Koln. Lukas Podolski, de asemenea internațional german, a rămas la club după retrogradarea de la capătul sezonului 2004 – 2005, contribuind în sezonul următor la revenirea în prima divizie. Jonas Hector a impresionat suporterii clubului prin declarația făcută presei: “Eu nu pot să uit ce datorez clubului care mi-a creat toate condițiile pentru a ajunge în echipa națională”.