Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de aderare la zona euro, prezidată de prim-ministrul Viorica Dăncilă, s-a reunit astăzi, la Palatul Victoria.
La reuniune au participat preşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, reprezentanți ai Academiei Române, ai Administraţiei Prezidenţiale, ai partidelor parlamentare, ai sindicatelor, ai patronatelor, ai structurilor asociative, ai societății civile și ai mediului universitar.
La începutul reuniunii, prim-ministrul a subliniat că începând de astăzi reuniunile Comisiei Naţionale vor fi doar întâlniri de lucru şi dezbateri pe baza unor prezentări elaborate de către specialişti, accentuând, totodată, necesitatea unor opinii pro şi contra care să conducă la adoptarea unor soluţii viabile pentru atingerea obiectivelor Comisie Naţionale. Toate aceste lucrări vor fi postate pe site-ul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, la secţiunea dedicată Comisiei Naţionale.
Preşedintele Academiei Române a subliniat că dificultatea şi contrângerile înseamnă o muncă laborioasă a Comisiei Naţionale: “Personal şi Academia Română vom depune toate eforturile să reuşim împreună. Constrângerile pe care le avem în față când ne referim la adoptarea monedei euro sunt de două tipuri. Primul tip ne arată că avem nevoie, prin legislație și politici publice economice și sociale, să ne aliniem strategiei care asigură sustenabilitatea criteriilor de adoptare a monedei unice. Al doilea ne obligă să ne acomodăm demersul național cu reformele UE, în general și cu cele ale Uniunii Economice și Monetare, în special. Trebuie să tindem spre aceasta, ca stat membru deplin, fără derogare”.
În cadrul reuniunii au fost supuse spre dezbatere două comunicări: una cu privire la problematica internă a aderării, iar cealaltă referitoare la experienţele altor ţări în pregătirea adoptării monedei euro.
Lucrarea “Drumul spre zona euro” susţinută de academicianul Daniel Dăianu, relevă următoarele aspecte:
· Zona euro elimină riscul valutar, este “adăpost” faţă de instabilitatea pieţelor financiare; aduce import de credibilitate şi poate disciplina politici; semnificaţie politică şi geopolitică;
· Dar zona euro nu elimină posibila criză de lichiditate şi de solvenţă (operaţiuni ale BCE, ESM/EFSF, dovedesc această realitate); nu asigură automat convergenţa reală şi structurală;
· Economiile care au performat bine în zona euro sunt cele care au înregistrat câştiguri de productivitate sistematice;
· Este vital ca economia românească să fie cât mai robustă la momentul aderării, nu în cele din urmă fiindcă zona euro nu are încă instrumente de amortizare a şocurilor asimetrice, de stabilizare;
· Cum am defini robusteţea ecnomiei româneşti şi deci schiţa unui program?
– o masă critică de convergenţă reală şi structurală, care să menţină un diferenţial mic al inflaţiei faţă de media din ZE (mai ales faţă de Germania);
– consolidare bugetară solidă: deficit bugetar structural de sub 1% din PIB; venituri fiscale de min 30% din PIB (faţă de cca. 26% acum), care să asigure spaţiu fiscal; datorie publică nu mai mare de 45% din PIB;
– reforme care măresc eficienţa sectorului public;
– dezvoltarea infrastructurii, bunuri publice de bază (finanţarea educaţiei cu 5% din PIB);
– capacitatea de a avea câştiguri de productivitate sistematice care să susţină creşteri salariale importante (pentru a stopa exodul forţei de muncă); sunt necesare politici industriale în acest sens;
– nota bene: nivelul de productivitate depinde de plasarea în “lanţuri de producţie” (production chains) – avantaje competitive dinamice;
· Interesul funciar al României este ca zona euro să fie cât mai robustă; este necesar că:
– uniunea bancară să aibă o schemă colectivă de garantare a depozitelor (EDIS) şi un fond de rezoluţiune comun (SRF) solid;
– zona euro să aibă instrumente de intervenţie pentru a atenua crize de lichiditate şi de solvenţă; restructurarea de datorii publice să nu se facă automat pentru a nu declanşa panica;
– un fond de stabilizare pentru a combate şocuri asimetrice;
– să se stimuleze convergenţa economică în zona euro (planul Juncker nu este suficient);
· Sunt etape pentru aderare: masa critică de convergenţă reala şi structurală; intrarea în ERM2; intrarea în UB (în caz se intră înainte de aderare); aderarea la zona euro;
· Un program de asistenţă din partea CE poate ajuta aderarea;
· Comparaţia cu ţările baltice are relevanţă limitată întrucât au avut regim de consiliu monetar, sunt economii foarte mici.
În urma dezbaterilor, Comisia a stabilit ca începând cu următoarea ședință să analizeze pe capitole structura și conținutul Planului Național de adoptare a monedei euro.
