Opt trenuri de călători „trase pe dreapta” în Dolj de greva angajaților CFR

0
117


Greva angajaților CFR de ieri-dimineață a blocat în stații din județul Dolj opt trenuri de călători și unul de marfă, peste 300 de călători fiind afectați de decizia ceferiștilor de întrerupere a lucrului. În cele două ore de protest, între 7.00 și 9.00, pasagerii au fost nevoiți să aștepte în gări reluarea circulației feroviare sau să găsească alte mijloace de transport. Angajații CFR au vrut astfel să tragă un semnal de alarmă, după ce negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eșuat. Printre nemulțumirile oamenilor se numără cele legate de nivelul salariilor, de eliminarea drepturilor angajaților de a călători gratuit pe calea ferată și de faptul că nesemnarea noilor contracte colective de muncă ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariați de la CFR Marfă.

Potrivit polițiștilor Biroului Județean de Poliție Transporturi Dolj, opt trenuri de persoane au fost oprite în stații CFR de pe raza județului Dolj, peste 300 de călători fiind afectați de acțiunea de protest a ceferiștilor. Cinci dintre trenuri au fost oprite în Gara Craiova, patru dintre ele formându-se aici, și câte unul în stațiile CFR Ișalnița, Banu Mărăcine și Moțăței. O altă garnitură, de transport marfă, a fost oprită în stația Ișalnița. Întârzierile trenurilor au variat între 60 de minute și 120 de minute. Chiar dacă au fost nemulțumiți, călătorii care n-au putut alege alte mijloace de transport au așteptat liniștiți reluarea circulației feroviare, fără a se înregistra vreun incident neplăcut.