Gong inaugural al Festivalului Internațional „Shakespeare”

0
122


Debut inedit, aseară, al celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional „Shakespeare” de la Craiova: scena s-a mutat în aer liber, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”, unde s-a jucat spectacolul inaugural „Mult zgomot pentru nimic” al celebrului Teatru Shakespeare’s Globe din Londra. Deși vremea instabilă le-a dat ceva emoții organizatorilor, evenimentul a atras câteva sute de craioveni, care, în ciuda stropilor de ploaie, s-au bucurat de reprezentație. „Bine ați venit în Craiova, care până pe data de 4 mai devine capitala mondială a teatrului!”, s-a adresat invitaților Lia Olguța Vasilescu, primarul subliniind importanța acestei manifestări teatrale în competiția în care Craiova este înscrisă pentru dobândirea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Tradiția continuării festivalului a fost salutată de directorul fondator Emil Boroghină, de managerul Teatrului Național „Marin Sorescu”, Mircea Cornișteanu, și de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Craiovenii sunt așteptați, în următoarele aproape două săptămâni, și la alte spectacole de referință susținute de artiști de pe trei continente – Europa, Asia şi Africa.

«Această ediție se deosebește de celelalte prin faptul că este una… mai pentru toată lumea! Este o ediție destinsă, din cauza asta începem în aer liber, într-o tradiție care începe să se încetățenească în Craiova de o vreme încoace. Având în vedere și interesul pe care îl manifestăm cu toții la inițiativa Primăriei și a primăriței ca orașul nostru să devină Capitală Culturală Europeană în 2021, arta coboară în stradă. Iată că și Teatrul Național își inaugurează cea mai importantă manifestare în stradă», a declarat, aseară, la deschiderea oficială a celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional „Shakespeare”, Mircea Cornișteanu, managerul Teatrului Național „Marin Sorescu”.

Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova: «Este o perioadă în care orașul nostru este angrenat într-o importantă competiție pentru dobândirea titlului de Capitală Cultural Europeană. Ce ar însemna cultura europeană fără olteanul Eugen Ionescu sau fără gorjeanul Brâncuși, fără Arghezi, fără Sorescu, fără Păunescu sau fără Tudor Gheorghe? Probabil că ar fi la fel de săracă precum fără Shakespeare, pe care îl omagiem într-un festival vechi, dar, totodată, nou. Pentru că anul acesta marile trupe internaționale nu mai joacă doar în fața publicului cunoscător, ci joacă în piețe și chiar în alte localități, pentru că festivalul din Craiova s-a extins în toată zona Olteniei care susține orașul pentru a deveni Capitală Culturală Europeană».

Primarul Lia Olguța Vasilescu s-a declarat onorată să prefațeze cu cuvântul său acest eveniment «într-o zi specială, când se împlinesc 450 de ani de la nașterea marelui dramaturg și în singura Piață intitulată „William Shakespeare” din România». Edilul și municipalitatea craioveană au primit toate mulțumirile directorului fondator al festivalului, Emil Boroghină, pentru susținerea financiară acordată, în condițiile în care, din cauza schimbărilor succesive la conducerea sa, Ministerul Culturii nu a acordat nici un leu pentru organizarea acestui eveniment.

«Mulțumesc doamnei primar Lia Olguța Vasilescu. Fără o angajare totală și necondiționată a domniei sale, a Consiliului Local Municipal Craiova, precum și a Consiliului Județean Dolj, această ediție nu ar fi avut loc și am fi vorbit despre Festivalul Internațional „Shakespeare” de la Craiova la timpul trecut. Le mulțumesc fiindcă au avut încrede în echipa Teatrului Național din Craiova, care din 1994 s-a angajat în această bătălie de a transforma orașul nostru într-o capitală teatrală a Europei și poate și a lumii și a ridica Festivalul „Shakespeare” la cel mai înalt nivel», a declarat Emil Boroghină, totodată președinte al Fundației „Shakespeare” și fost director al Naționalului craiovean în perioada 1988-2000. Mulțumirile sale s-au îndreptat și către echipa TNC, ca și către alți colaboratori, între care Nigel Townson, director al British Council România – instituție co-organizatoare a festivalului. „Veți vedea o componentă foarte puternică britanică la această ediție aniversară – era firesc, împlinindu-se 450 de ani de la nașterea lui William Shakespeare”, a adăugat Boroghină.

Shakespeare’s Globe a devenit una dintre cele mai populare destinații de vizită din Marea Britanie, în inima metropolei londoneze, jucând, încă de la începuturi, fără sprijin financiar guvernamental. Sub conducerea directorului artistic Dominic Dromgoole, stagiunea teatrului durează din aprilie până în octombrie. Menirea trupei este și educativă, actorii împărtășind diferite abordări ale operelor lui Shakespeare celor peste 100.000 studenți din Marea Britanie. Stilul decorurilor din spectacolele teatrului se inspiră din perioada iacobină, folosind desene și descriere ca bază pentru design și iluminat pe bază de lumânări.

Festivalul Internațional „Shakespeare” se va desfășura până pe data de 4 mai și va cuprinde reprezentații atât în Craiova (sălile Teatrului Național „Marin Sorescu”, Opera Română, Teatrul „Colibri”, Filarmonica „Oltenia”), în Portul Cultural Cetate și la Domeniul Coroanei Segarcea, cât și la București, Caracal, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu. 15 trupe de referinţă de pe trei continente (Europa, Asia şi Africa), 15 spectacole memorabile, sute de decoruri şi costume, filme, expoziţii, lansări de carte, concerte renascentiste şi 10 mari regizori – astfel se poate rezuma această a IX-a ediție.

Săptămâna aceasta, craiovenii sunt invitați să vadă, între altele, spectacolele Teatrului Național din Budapesta („Cum vă place”, regia Silviu Purcărete), „A.M. Production” din Africa de Sud („Richard III”, regia Fred Abrahamse), Teatrului Național din Beijing, China („Richard III”, regia Wang Xiaoying), Teatrului „Vaghtangov” din Moscova („Măsură pentru măsură”, regia Yuri Butusov) și companiei „Propeller” din Marea Britanie („Comedia erorilor”, regia Edward Hall). Potrivit organizatorilor, toate spectacolele vor fi subtitrate în limba română.

Biletele şi abonamentele pentru spectacolele din Craiova pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrului Național „Marin Sorescu” (tel. 0251.413.677), dar şi online, de pe www.eventim.ro, www.tncms.ro. Preţurile biletelor variază între 20 şi 50 lei/spectacol, iar cele ale abonamentelor, între 80 și 280 lei. Biletele pentru spectacolele programate la Opera Română Craiova – pentru cel de sâmbătă, 26 aprilie, ora 19.00, „Măsură pentru măsură”, al Teatrului „Vaghtangov” din Moscova și cel de joi, 1 mai, ora 18.00, „Othello”, în regia lui Rareș Zaharia, pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului Național „Marin Sorescu”. Biletele pentru reprezentațiile programate la Filarmonica „Oltenia”, din data de 2 mai, ora 19.00, și, respectiv Teatrul „Colibri”, din data de 4 mai, ora 17.00, pot fi achiziționate de la casele de bilete ale instituțiilor respective.

Programul zilei de astăzi:

Ora 11.00, Aula „Buia” a Universităţii din Craiova: „Shakespeare povestit copiilor de oameni mari” – film realizat de Studioul TVR Craiova (regia: Bogdan Cristian Drăgan) prezentat în cadrul programului educativ-formativ coordonat de Irina Ionescu.

Ora 16.00,Piaţa „William Shakespeare”: „Mult zgomot pentru nimic” – spectacol prezentat de Teatrul Globe din Londra, Marea Britanie (regia: Max Webster). În caz de vreme nefavorabilă, spectacolul va avea loc în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”.

Ora 19.00, foaierul Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu”: Vernisajul expoziției de artă fotografică «Festivalul Internațional „Shakespeare”» realizată de Sorin Radu şi Maria Ştefănescu și al expoziției de costume elisabetane realizată de studenţii Departamentului de Scenografie de Teatru de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti (coordonator: prof. univ. Ştefania Cenean).

Ora 20.00, Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu”, Sala ,,Amza Pellea”: „Cum vă place” – spectacol prezentat de Teatrul Naţional din Budapesta, Ungaria (regia: Silviu Purcărete).