Salarii de peste 10.000 de lei pe lună pentru directorii unor companii de stat

0
335

Guvernul a prezentat ieri public lista salariilor nete la nivel maxim, pentru luna martie, ale directorilor din companiile de stat din sectorul energetic, în care sunt indicate remuneraţii între 4.693 lei şi 18.000 lei. Pe listă sunt prezentaţi mai mulţi directori din companiile Oil Terminal, Conpet, Romgaz, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica şi Electrica, inclusiv filiale. Documentul avansat de Guvern relevă că un director general primeşte un salariu net cuprins între 4.693 lei (la Conpet) şi 18.000 lei (Electrica Distribuţie Muntenia Nord), în timp ce alţi directori sunt remuneraţi lunar cu sume care ajung până la 14.306 lei (Romgaz). Şefii de direcţie ajung, la rândul lor, la salarii lunare de 13.183 lei (Hidroelectrica). „Sigur, mă îndoiesc că un mare bancher a reuşit să câştige, în ultimii ani, în medie, 188.000 de lei pe lună, cum se câştigă la Asigurări (n.r. – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor), sau 80.000 de lei pe lună la Valori Mobiliare (n.r. – Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare) sau 62.000, ca la Pensii Private (n.r. – Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private). E greu în lumea privată să câştigi atâţia bani cum câştigi la stat. Am ţinut foarte mult, şi de mâine toate salariile şi veniturile de la această autoritate (n.r. – Autoritatea de Supraveghere Financiară, instituţie nou înfiinţată, a cărei conducere a fost votată ieri de Parlament) trebuie să se încadreze în standardele Băncii Naţionale. Nişte standarde, oricum, mult mai generoase decât cele care îi privesc pe membrii Guvernului. Cam de vreo zece ori mai mari faţă de cele în cazul membrilor Guvernului şi de vreo 50 de ori faţă de oamenii obişnuiţi. Era o exagerare pe care mă bucur că o îndreptăm”, a afirmat premierul Victor Ponta ieri, la începutul şedinţei de Guvern. În acest context, premierul a reluat ideea că directorii companiilor de stat care câştigă aşa de bine ar trebui impozitaţi suplimentar. „Poate reuşiţi, domnul ministru Chiţoiu şi domnul ministru Niţă (n.r. – Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, şi Constantin Niţă, ministru delegat pentru Energie), să vedem ce facem cu aceşti săraci de directori. (…) Eu nu zic că nu trebuie plătiţi bine, dar poate vedem de ce trebuie să fie plătiţi mii de directori în felul ăsta, cu un salariu care e de vreo cinci ori cât al dumneavoastră, care, teoretic, sunteţi responsabili de ei. Nu vorbesc de manageri privaţi. (…) E o pâine foarte albă la stat, dar poate au şi perfomanţă cu această ocazie şi poate reuşim să mai impozităm într-un fel sau altul, că cred că pot să participe la efortul pe care îl face toată lumea, în condiţiile în care un profesor sau medic îl angajăm acum cu 1.100 lei, un medic rezident, şi 14.000 lei, un director la…. Da, chiar cred că suntem o ţară în care nu punem valorile în ordinea corectă”, li s-a adresat Ponta membrilor Cabinetului. O altă solicitare a premierului s-a referit la problema accesului public la informaţii privind veniturile angajaţilor din administraţia publică, arătând că, deocamdată, doar patru ministere au îndeplinit în totalitate aceste cerinţe de transparenţă. Termenul stabilit pentru rezolvare: până la Sărbătorile de Paşte.

Conform unui comunicat emis ulterior de Executiv, în sectorul energetic şi al resurselor energetice cel mai mare salariu lunar îl are directorul general al FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord – 18.000 lei, urmat de directorul general al Nuclearelectrica – 14.851 lei, directorul general adjunct al Romgaz – 14.306 lei, directorul adjunct economic al Hidroserv Sebeş – 13.922 lei, directorul general al Complexului Energetic Oltenia – 13.455 lei, director direcţie Hidroelectrica – 13.183 lei, directorul adjunct tehnic la Hidroserv Curtea de Argeş – 13.052 lei.