Preliminarii Euro 2024: Anglia a învins Italia

0
410

În reeditarea finalei Euro 2020, câştigată de Italia, naţionala Angliei şi-a luat revanşa, la Napoli, în grupa C a preliminariilor pentru Euro 2024, câştigând cu 2-1. Anglia câştigă după 61 de ani în Itali, marcând prin Rice, în minutul 13 şi Harry Kane care a transformat un penalty, dictat pentru henţ. Căpitanul Albionului a devenit cel mai bun marcator din istoria naţionalei, cu 54 de goluri, întrecându-l pe Rooney. În partea secundă, Retegui, atacantul împrumutat de Boca la Tigre, a redus din diferenţă, din pasa lui Pellegrini.  Luke Shaw a fost eliminat în minutul 80.

Cristiano Ronaldo a devenit cel mai selecţionat jucător din istoria fotbalului, bifând al 197-lea meci pentru naţionala Portugaliei, ocazie cu care a marcat şi două goluri contra Luxemburgului, ajungând la 120 de reuşite în tricoul echipei naţionale.

Fundaşul Universităţii Craiova, Gjoko Zajkov, a fost titular pentru Macedonia de Nord, în victoria cu 2-1 contra Maltei.

Rezultate înregistrate joi seara, în preliminariile Euro 2024:

Grupa C: Macedonia de Nord – Malta 2-1 (Elmas 66, Churlinov 72 / Yankam 86);

Grupa C: Italia – Anglia 1-2 (Retegui 56 / Rice 13, Kane 44 penalti);

Grupa H: San Marino – Irlanda de Nord 0-2 (Dion Charles 24, 55);

Grupa H: Danemarca – Finlanda 3-1 (Hojlund 21, 82, 90+3 / Antman 53);

Grupa H: Kazahstan – Slovenia 1-2 (Samorodov 24 / Brekalo 47, Vipotnik 78);

Grupa J: Bosnia – Islanda 3-0 (Krunic 14, 40, Dedic 63);

Grupa J: Slovacia – Luxemburg 0-0

Grupa J: Portugalia – Liechtenstein 4-0 (Joao Cancelo 8, Bernardo Silva 47, Cristiano Ronaldo 51 penalti, 63).

 

 

Foto: goal.com