Manifestaţii în Franţa: Amnesty atenţionează asupra utilizării excesive a forţei şi asupra reţinerilor abuzive

0
1161

În Franţa, ONG-ul Amnesty International atenţionează asupra utilizării excesive a forţei şi asupra arestărilor abuzive care au loc în cadrul manifestaţiilor derulate împotriva reformei pensiilor.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului cere autorităţilor franceze să garanteze că dreptul de a manifesta este respectat, să asigure securitatea manifestanţilor şi să evite să mai utilizeze forţa excesivă la adresa protestatarilor.

Amnesty mai cere autorităţilor franceze să interzică grenadele utilizate pentru împrăştierea manifestanţilor deoarece sunt arme periculoase.

Amnesty denunţă şi utilizarea în mod abuziv a bastoanelor şi observă că au fost împrăştiate gaze lacrimogene direct către manifestanţi care protestau în mod paşnic. Practic, forţele de ordine au împrăştiat o cantitate exagerată de gaz iar în plus, el era utilizat chiar şi atunci când manifestanţii nu trebuiau împrăştiaţi, deoarece nu reprezentau niciun pericol, spune Amnesty.

Bastoanele nu trebuie utilizate la adresa persoanelor paşnice, care respectă cadrul legal ori care încearcă să se disperseze, atenţionează ONG-ul.

Organizaţia aminteşte că în cadrul protestului din 19 ianuarie, din Paris, un bărbat a rămas invalid după ce a fost lovit cu bastoane de forţele de ordine. Persoana nu reprezenta niciun pericol în momentul în care poliţişti l-au lovit cu bastoane, subliniază Amnesty International.

Într-un comunicat, ministrul francez de interne Gérald Darmanin precizează că trebuiesc semnalate intervenţiile realizate fără respectarea deontologiei profesionale.