Traian Băsescu, fără glas: „ciuruit”!

0
667

Ceea ce se ştia s-a validat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-un verdict definitiv: Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. La 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti admisese acţiunea CNSAS şi decisese că fostul preşedinte al României (2004-2014) timp de două mandate, câştigător a două referendumuri de destituire, a colaborat cu Securitaea comunistă (nume de cod „Petrov”) pe care o repudia cu vehemenţă, în mesajul adresat Parlamentului cu prilejul prezentării Raportului Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România la 18 septembrie 2006. Publicat în Monitorul Oficial partea a 2-a nr. 196 din 28 decembrie 2006. Afirma, în faţa Parlamentului, Traian Băsescu, între altele: „În cazul Securităţii a fost vorba de o instituţie esenţială în susţinerea statului totalitar comunist, ilegitim şi criminal”. Gestul său se considera, atunci, consecinţa firească a faptului că „ne-am asumat ca naţiune valorile democratice”. Unul dintre subcapitolele Raportului final, pe care declara că şi-l însuşeşte, se intitula „Securitatea – instrument al terorismului de stat”. Pe cale de consecinţă, fostul preşedinte al României, în prezent europarlamentar, după ce a colorat emoţional, în cel mai brutal mod, întreaga societate, potenţând anti-comunismul şi anti-pesedismul la o manieră vulgară, loială mahalalei, a slujit… terorismul de stat. Altă interpretare nu există, la ceea ce afirma în faţa Parlamentului. Prin decizia ICCJ pierde toate drepturile cuvenite foştilor preşedinţi ai ţării. Nimic n-ar mai trebui reamintit, despre epoca Băsescu, fiindcă o face aproape impecabil „bibliografia Băsescu”, demne de recomandat fiind „Împăratul cu şapcă” (Radu Călin Cristea, RAO 2017), „Epoca Băsescu” (Ed. TACT, 2014 în coordonarae lui Emil Poenaru şi Costi Rogozanu), „10 ani răi” (Mugur Ciuvică) ş.a.m.d.. Oricum, nici o elită intelectuală, cu excepţia celei din anturajul lui Carol al II-lea, şi apoi, peste ani, a lui Nicolae Ceauşescu, nu s-a angajat cu atâta frenezie în susţinerea, pe alocuri deşănţat, adulatorie, a unui preşedinte cu un CV, cel puţin ambiguu, şi în diabolizarea adversarilor săi. După cum nici un preşedinte nu s-a folosit cvasimilitar, în aceeaşi măsură, de intelectualii publici, ca Traian Băsescu. Care n-a avut o relaţie intermediară cu serviciile secrete, scria Radu Călin Cristea la 5 aprilie 2012 pentru Adevărul: „A lăsat serviciile să vină la el, şi-a înşurubat oamenii în centrele de putere sau i-a adus la Cotroceni să-l antureze”. După ce s-a dat de ceasul morţii că n-a avut nici în clin nici în mânecă, dar absolut nimic, cu fosta poliţie politică a lui Ceauşescu, şi-a văzut acum taina divulgată: a colaborat consistent cu Securitatea. Şi nici nu avea cum să nu o facă, prin natura funcţiilor pe care le îndeplinise. Dacă România este sincer, dincolo de verbiajul politico-diplomatic, un aliat de nădejde al SUA „licuriciul cel mare”, dar şi al ţărilor europene, semnalul trebuia să vină şi din această parte că ceva nu este în regulă. Să acceptăm: sunt lucruri pe care nu le-am înţeles suficient de bine. Sau au existat dedesubturi pe care le-am ignorat. Dar a avea timp de 10 ani preşedinte, ales prin vot democratic, care a fost cu acte în regulă colaborator al Securităţii, şi care a înjurat cu cinism nemăsurat, de joasă extracţie, fosta Securitate, e un semn viguros că democraţia românească de popor se împute. Ne-am arătat cu toţii în incapacitate de discernământ. După vorba celebră a unui fost preşedinte „Ceauşescu a întinat nobile idealuri ale comunismului”, putem spune că Traian Băsescu şi foştii săi susţinători de lux au întinat iremediabil nobilele idealuri ale societăţii civile de dreapta. Au fost 10 ani, în care anti-pesedismul şi anti-comunismul post-comunist au reprezentat justificări ale elitismului anti-democratic. În postfaţa la volumele lui Radu Călin Cristea, Dorin Tudoran scia: „Mâna de ajutor dată Împăratului a fost chipurile pentru „instaurarea statului de drept”. La plecarea Împăratului foştii vătafi şi logofeţi au dat de pământ cu chipiurile cândva împărăteşti”.