La Spitalul Județean de Urgență Craiova se va reorganiza Sectorul ATI COVID

1
1152

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Craiova a dispus mai multe măsuri pe termen scurt și mediu în vederea reorganizării clinicii ATI – sector COVID din incinta unității medicale, având în vedere situația existentă, și anume 20 de paturi de ATI pentru pacienții adulți confirmați cu COVID-19 și de 4 paturi ATI pentru copiii confirmați cu SARS-COV 2, număr de paturi ATI insuficient în perioadele în care numărul de infectări la nivel local și național crește. “În consecință, reprezentanții SCJUC au implementat măsuri de rezolvare a situațiilor de criză provocate de lipsa locurilor în ATI. Pe termen scurt, până la 05.04.2021,  se va reorganiza Sectorul ATI COVID prin creșterea numărului de paturi de anestezie și terapie intensivă de la 20 la 25 pentru pacienti adulți COVID-19 pozitivi și va reduce de la 4 la 2 numărul de paturi ATI pentru copii COVID-19 pozitivi. Reducerea numărului de paturi pentru copiii infectați cu Covid-19 este determinată de incidența redusă a cazurilor – doar 3 copii confirmați cu COVID-19 au fost internați în clinica ATI sector Covid a SCJUC, până în prezent, în decurs de un an”, se precizează într-un comunicat de presă al Spitalului Județean de Urgență Craiova.

În același comunicat se mai spune că pe termen mediu, se urmărește creșterea capacității Secției ATI COVID-19 care va beneficia de un număr de 30 de paturi, printr-un proiect depus de instituția noastră în 31.12.2021, în cadrul Apelului POIM. Proiectul se află în curs de evaluare și prevede realizarea unei construcții modulare în exteriorul unității medicale.

Dr Cristian Geormăneanu, director medical mai precizează că  medicii SCJUC se confruntă cu un val de prezentări în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a pacienților suspecți sau pozitivi COVID-19, care sosesc în stare gravă sau foarte gravă. “Conform reglementărilor interne, pacienții COVID-19 pozitivi sau suspecți sunt evaluați, investigați și beneficiază de îngrijiri medicale în cadrul sectorului izolator de la parterul Clinicii de Cardiologie Intervențională – sector care a fost organizat și dotat pentru aceste activități medicale, în urmă cu un an, la debutul pandemiei de Covid 19. Acest sector dispune de 18 paturi cu sursă fixă de oxigen, iar pacienții primesc tratament complex si oxigenoterapie, putând fi ventilați mecanic, invaziv sau nonivaziv, dupa caz”. Echipa de management a SCJUC este preocupată de această situație și depune permanent eforturi de identificare si implementare a unor soluții rapide pentru ca pacienții suspecți sau pozitivi COVID-19 care necesită internare în ATI, să beneficieze de îngrijiri medicale și astfel, niciun pacient să nu fie lipsit de tratamentul medical necesar. Pentru toți pacienții suspecți sau pozitivi COVID-19 care necesită internare, în lipsa unor paturi libere în ATI sector COVID, SCJUC a solicitat sprijinul Centrului Județean pentru Conducere și Coordonare a Intervenției Dolj, astfel încât să se identifice paturi libere ATI în alte spitale și să se realizeze transferul pacienților către acestea. În acest context, este evidentă importanța colaborării dintre SCJUC, Centrul Județean pentru Conducere și Coordonare a Intervenției Dolj si celelalte spitale cu capacități suport Covid-19, din Craiova si din tara”, explică directorul medical al Spitalului.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova (SCJUC) este spital suport Covid 19, conform ORDIN Nr. 555 privind aprobarea Planului de masuri pentru pregatirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigura asistenta medicala pacientilor testati pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I si în faza a II-a si a Listei cu spitalele de suport pentru pacientii testati pozitiv sau suspecti cu virusul SARS-CoV-2.

În conformitate cu acest Ordin, SCJUC este spital-suport COVID-19 pentru pacienți pozitivi sau suspecți Covid-19 cu infarct miocardic acut, pacienti în situație gravă care necesită asistare ATI, pacienti în stare gravă și critică ce necesită dializă, pacienți cu afecțiuni care sunt tratate în secții chirurgicale cu profil unic în judetul Dolj

1 COMENTARIU

Comments are closed.