Memento
A nu se uita. Scriam acest poem prin anii tulburi 90 care îmi pare acum cu un mesaj de o actualitate dificil de înțeles mai ales printre tinerii care nu doar că nu știu, dar nici nu vor să afle despre orori atât al unor ideologii cu pretinse mesaje umaniste, cât și în gama politicianismului în mare vogă azi, de oricare orientare s-ar pretinde.
Mandelstemiama
El citește ziarul și se teme:
cerul își leapădă coroana de spini
lângă cea mai ieftină pâine –
Eu nu citesc ziarul și mă tem:
fierul e cald și sechestratul postum
își taie. unghiile cu cuțitul
semenului său călăul –
Ei nu plâng căci nesfârșit se arată
omătul pe câmpul infestat de himere
(Ai grijă — mi se spune — ai grijă!)
sapa si lopata lopatași sapa
libere în staulul înflorit de speranță
din care mâinile au dispărut…
Nimeni cu nimeni bolborosește
în graiul unui urlet vegetal — bătăi
în mucegăita aramă/muzică înotând
spre albastru şi foame mai ales
foame de păroasa urzică a viitorului
pe cândrămâne gol în viscolul omului nou
blidul curajului și orb blidul unui
dumnezeu scos din țâțâni
În revista Ramuri, ianuarie 1990.
