La noapte, România trece la ora de vară

0
369

În noaptea de sâmbătă spre duminică România trece de la ora de iarnă la cea de vară, astfel ora trei devenind ora patru.

În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte, deoarece România trece la ora de vară. Mai exact, în noaptea ce desparte 24 martie de 25 martie 2018, toate ceasurile din România vor fi date cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00.

Ziua de 25 martie va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore din această cauză. Ceasurile se vor da înainte în acelaşi moment în toate ţările Uniunii Europene.

Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România.

Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene. (Sursa: Mediafax)

 CFR Călători anunţă mersul trenurilor la noapte, când România trece la ora de vară

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor, anunţă CFR Călători.

Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 24/25 martie, la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară, se arată într-un comunicat de presă.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 03.00, care devine ora 04.00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.