O delegaţie  a Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, prezentă la  Academia Română

0
618

Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova participă astăzi la  manifestarea  omagială  consacrată  aniversării Zilei Basarabiei – 99 de ani de  la unirea cu Ţara (27  martie 1918). Evenimentul este  organizat în colaborare  cu Secţia  de  ştiinţe istorice şi  arheologie  a Academiei  Române şi Institutul de  Cercetări Juridice  „Acad. Andrei Rădulescu”, din delegaţie făcând parte  cadre didactice şi studenţi din  Craiova. 

academiaCuvântul  de deschidere va fi rostit de acad.  Dan  Berindei,  preşedintele Secţiei  de ştiinţe istorice  şi arheologie  a Academiei Române, reputatul istoric fiind cel care  a donat, recent, un important  fond  de carte Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia  Aman” din Craiova. Va  avea loc şi lansarea oficială  a colecţiei „Basarabica” a Editurii  Academiei  Române, iar acad. Victor  Spinei,  vicepreşedinte al  celui mai mare for academic din ţara noastră, va prezenta acest proiect. În cadrul  acestei colecţii, va fi  prezentată şi lucrarea „Constituţia la răscruce de milenii”, elaborată de prof. dr. Ion Guceac, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, iar cei care vor vorbi  despre aceasta sunt prof. dr. Ion Dogaru, membru  corespondent al  Academiei Române, şi prof.dr. Dan Claudiu Dănişor, profesor de Drept constituţional  şi directorul Școlii Doctorale  a Facultăţii de Drept  a  Universităţii din Craiova.

Recunoaştere pentru istorie

 De asemenea, va fi  lansată lucrarea „Andrei Rădulescu – Dreptul  românesc  în Basarabia”,  reeditare a lucrării renumitului academician,  cu o postfaţă semnată de prof. dr. Mircea Duţu,  directorul  Institutului de Cercetări Juridice  al Academiei Române.  „Basarabia a  rămas   românească şi pe terenul dreptului, ca în  toate formele  vieţii poporului său.  Acest adevăr, pe care  îl poate controla oricine, trebuie să-l ştim cu toţii şi este o datorie să-l facem cunoscut şi străinilor, iar la nevoie să-l folosim  pentru apărarea  neamului nostru, care respectă drepturile altora şi nu cere nimic pentru sine, decât  dreptate”, afirma, în 1942, acad. Andrei Rădulescu, fondatorul şcolii ştiinţifice de cercetare a vechiului drept românesc. „Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova  are  parteneri academici remarcabili din Republica Moldova – Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al  Academiei  de Stat  a Moldovei şi Facultatea de  Drept a Universităţii de Stat  din  Republica Moldova. De asemenea, deschiderea facultăţii noastre  pentru studenţii basarabeni este binecunoscută,  iar rezultatele lor la  învăţătură sunt foarte bune. Spre exemplu, şeful  de  promoţie al  programului de licenţă, specializarea drept, în promoţia 2015/2016, a  fost un basarabean, Nicolae Carauş, admis, de curând, la Institutul Naţional al Magistraturii şi va fi judecător”, a precizat prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decan al Facultăţii de Drept  a Universităţii din Craiova.