Vladimir Putin o primeşte, astăzi, la Moscova pe lidera de extremă dreapta din Franţa, Marine Le Pen, candidată la preşedinţia Franţei, bine poziţionată în toate sondajele, potrivit agenţiilor de presă ruse. Preşedintele Vladimir Putin a dat asigurări că “Rusia nu se va interfera în alegerile prezidenţiale şi legislative franceze”. Ieri, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a afirmat că preşedinta Frontului Naţional nu este “o populistă”, dar este “o realistă” sau o “antimondialistă”. Le Pen l-a întâlnit astăzi pe Viatcheslav Volodin, preşedintele Comisiei de Politică Externă din Dumă.
“Sunt partizana dezvoltării de relaţii cu Rusia în cadrul acestei lungi istorii care leagă cele două ţări” a explicat Marine Le Pen, la debutul întâlnirii.
La rândul său, preşedintele rus a menţionat adresându-se invitatei sale: “Eu ştiu că reprezentaţi un spectru politic european care se dezvoltă atât de rapid”.