16 Grupuri de Acţiune Locală pentru Pescuit, inclusiv din Dolj, finanţare în valoare de 37,5 milioane de euro

0
335

madrMinistrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a aprobat, în data de 22 martie 2017, contractele de finanţare nerambursabila cu fonduri din Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020, pentru un număr de 16 Grupuri de Acţiune Locala pentru Pescuit (FLAG), în valoare de 37,5 milioane euro.

Fondurile nerambursabile aprobate vor fi folosite pentru implementarea de proiecte în cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală realizate de FLAG-uri.

Obiectivele proiectelor ce se vor finanţa vor viza în principal crearea de locuri de muncă, atragerea tinerilor, promovarea inovării în sectorul pescăresc, dezvoltarea turismului, promovarea tradiţiilor şi a patrimoniului cultural, inclusiv dezvoltarea acvaculturii durabile.

Mecanismul de implementare al Strategiilor de Dezvoltare Locală constă în depunerea proiectelor de către actorii locali interesaţi şi selectarea acestora la nivelul FLAG-urilor, urmând ca semnarea şi efectuarea plăţilor aferente proiectelor selectate să fie asigurată prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Direcţia Generala pentru Pescuit – Autoritate de Management pentru POPAM.

Grupurile de Acţiune Locală pentru pescuit selectate provin din următoarele judeţe: Brăila, Dolj, Galaţi, Prahova, Vâlcea, Olt, Teleorman, Constanţa, Călăraşi, Tulcea, Mehedinţi, Satu-Mare, Alba, Hunedoara şi Giurgiu, respectiv zone cu activitate pescărească şi de acvacultură.