Craiova: Amenzi de peste 100.000 lei pentru nereguli constatate la unităţi de panificaţie

0
382

În data de 23.03.2016, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune  în municipiul Craiova, mai multe acţiuni şi controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul  „morărit – panificaţie ”. În cadrul acţiunii, oamenii legii au verificat 13 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate precum şi mai multe mijloace de transport. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 108.000 lei. Totodată, oamenii legii au confiscat aproape 3 tone de cereale şi produse de morărit, în valoare de aproape 4 000 lei. În urma controlului efectuat la un agent economic din Craiova, oamenuu legii au constatat că reprezentanţii acestui agent economic ofereau spre vânzare cantitatea de 2000 kg cereale, pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de 2000 kg cereale, în valoare de aproape 2000 lei, pentru care nu s-au prezentat documente de provenienţă.