Recital poetic susţinut de actorul Emil Boroghină la Roma

0
292

Actorul Emil Boroghină, societar de Onoare al Teatrului Naţional Craiova (TNC), va susţine vineri, 27 martie, la Accademia di Romania din Roma, recitalul de poezie românească „Voievozii neamului – Ctitori şi martiri”. Evenimentul va avea loc în cadrul unei importante manifestări, dedicată marcării Zilei Unirii Basarabiei cu România din anul 1918. Ca şi în cazul altor recitaluri ale actorului craiovean, prezentate în ţări din Europa, Asia sau pe continentul nord-american, şi această deplasare la Roma este efectuată cu suportul şi organizarea Institutului Cultural Român.

«Sunt aduse în prim plan figuri de eroi, voievozi sau oameni simpli, care s-au jertfit în numele unor măreţe şi sfinte idealuri, pentru apărarea pământului românesc, pentru neatârnare şi libertate, precum regele Decebal, Gelu, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Horia, Tudor, Bălcescu, Cuza, cei care au luptat pentru Independenţa ţării la 1877, Mihai Eminescu, voievodul poeziei, ţăranii răsculaţi la 1907, eroii necunoscuţi care au căzut pentru Neam şi pentru Rege la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz , făuritorii Marii Uniri din 1918, anonimii care au luptat pentru redobândirea Ardealului de Nord în cel de al Doilea Război Mondial, cei morţi în închisorile comuniste, sau tinerii martiri ai Revoluţiei din Decembrie ’89», se menţionează într-un comunicat de presă al TNC.