Centrul Meteo Oltenia a emis peste 300 de coduri galbene într-un an

0
372

Centrul Meteorologic Regional (CMR) Oltenia a marcat, ieri, Ziua Mondială a Meteorologiei. La sediul Prefecturii Dolj a avut loc simpozionul cu tema “Clima: De la cunoaştere la acţiune”, în cadrul căruia s-a vorbit despre vreme şi capriciile sale, despre fenomenele extreme care bântuie sudul ţării, dar şi despre cum este să fii meteorolog. Specialiştii nu au uitat nici să numere codurile pe care le-au emis, adăugându-l şi pe cel galben de vânt sub care s-a aflat Doljul şi de ziua lor.

Despre meseria de meteorolog a vorbit meteorologul Ion Marinică, care este doctor cercetător ştiinţific gradul II la Centrul de Meteorologie Oltenia. Acesta şi-a amintit cum se făceau prognozele meteo cu mulţi ani în urmă. „Pe vremea mea, măsurătorile se făceau din trei în trei ore şi nu era aparatele care sunt acum, când meteorologul doar apasă pe un buton. Atunci toate calculele le făceam în mintea noastră, dar asta nu înseamnă că prognozele nu erau tot aşa de bune pe cât sunt acum”. Specialistul Ion Marinică a avansat apoi ideea că oricât de mult vor progresa lucrurile, tot nu se va putea face o prognoză mai mare de 7 zile, în următorii 50 de ani de acum încolo. „Vaporii de apă, prin termodinamica lor, sunt în stare de mari schimbări. Până în anii ’90, era o sinucidere pentru un meteorolog să vorbească despre schimbări climatice, atunci se vorbea doar despre variabilităţi. Acum chiar avem şi un minister al schimbărilor climatice şi se vorbeşte mult despre acest lucru”, a mai spus meteorologul, precizând că principalul factor al schimbărilor climatice este activitatea umană.

 Încă un an fără nici un cod roşu

Meteorologii au vorbit apoi despre vreme. Specialistul Mihaela Brâncuşi a făcut un bilanţ al fenomenelor meteo din 2014, accentuând faptul că anul trecut a stat sub semnul schimbărilor climatice. „Schimbările climatice sunt cauzate de oamenii care supraîncarcă atmosfera cu gaze cu efecte de seră. De aceea, anul 2014 a fost un an capricios din punct de vedere meteorologic, tot timpul au fost avertizări şi coduri”. CRM Oltenia a emis 383 de atenţionări de cod galben şi cinci avertizări de cod portocaliu. Codul roşu nu a mai fost instituit în Dolj din anul 2007, când la Calafat s-a înregistrat o temperatură de 44,3 grade Celsius. Potrivit meteorologilor, temperatura medie lunară a fost de 11,6 grade Celsius, care este una apropiată de cea multianuală- de 10,7 grade Celsius. Primele luni de iarnă au fost mai blânde, iar vara a fost ploioasă. 

Arşiţă de la 32 de grade Celsius

Arşiţa şi grindina sunt două fenomene meteorologice extreme care se întâlnesc în zona de sud a ţării. Meteorologii spun că pragul critic de căldură este de peste 32 grade Celsius când, în lipsa precipitaţiilor, plantele încep să fie afectate. Grâul, la o astfel de temperatură, va avea un spic fără boabe. Fenomenul de arşită extremă s-a întâlnit, în Dolj, în anii 2000, 2002 şi 2007.

 Un alt fenomen meteo extrem este şi grindina. Potrivit meteorologilor din cadrul CRM Oltenia, între 1981 şi 2010, s-au semnalat 26 de cazuri de grindină la Craiova. Cele mai multe au avut loc în luna iunie, în intervalul 16.30-17.30. Grindina a fost însoţită de vânt slab şi nu a fost foarte mare, în jur de 5 mm. 66% din căderile de grindină au fost cauzate de ciclonii de origine mediteraneană.

Meteorologii au taxat jurnalele meteo

Meteorologii nu au uitat să taxeze nici exprimările neadecvate care apar în jurnalele meteo. Specialiştii spuneau ieri că prognozele meteo se realizează în conformitate cu o terminologie specifică,care câteodată nu este preluată întocmai de către mijloacele mass-media. „Sintagma „vântul va fi nervos” nu este cea pe care o folosim noi, ci corect se spune ”vântul va sufla slab până la moderat”. O altă sintagmă greşită în jurnalele meteo este „vremea se va schimba radical”, în loc de ”vremea va fi închisă”, a menţionat meteorologul Adriana Băcescu.

La simpozion a participat şi prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan, acesta spunându-le meteorologii de la CRM Oltenia că se bazează foarte mult pe informaţiile legate de evoluţia vremii pe care aceştia le trimit Prefecturii Dolj.