Coplata ar putea fi eliminată

0
326

Introducerea coplăţii în sistemul de sănătate nu a produs efectul estimat. Din câte se pare acest  lucru este susţinut şi de noul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, astfel încât este de aşteptat să se renunţe la această taxa pe care pacienţii sunt nevoiţi să o plătească la externarea din spital. În 2013, unităţile sanitare din Dolj au adunat aproape 200.000 de lei din coplată.

Coplata a intrat în vigoare în aprilie 2013 pentru a duce la eliminarea internărilor fictive din spitale şi pentru a strȃnge bani ȋn plus la bugetul spitalelor. Nu a produs însă efectul pe care autorităţile sanitare îl aşteptau.

Anul trecut, peste 11.000 de pacienţi trataţi la Spitalul Judeţean din Craiova au fost nevoiţi să achite la externare o coplată în valoare de 10 lei. În total s-au colectat 110.000 de lei. La Spitalul Municipal „Filantropia” s-au strâns 28.000 de lei din coplată, iar la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” suma colectată a fost de peste 10.000 de lei. Aproape 20.000 de lei a adunat din coplata achitată de pacienţi Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova, în timp ce Spitalul CFR a raportat suma totală de 5.830 de lei. La spitalul din Leamna coplata a totalizat pe parcursul celor nouă luni 3.260 de lei, la Dăbuleni, 1.330 de lei, la spitalul din Băileşti – 1.246 de lei, la Calafat – 4.845 de lei, la Filiaşi din coplată s-au adunat 5.000 de lei, la spitalul din Segarcea – 3.520 de lei, iar la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare – doar 100 de lei. În majoritatea spitalelor doljene coplata percepută la externare pentru fiecare pacient a fost de 10 lei. Excepţie au făcut spitalele Dăbuleni şi Băileşti, unde coplata a fost de 7 lei, dar şi Spitalul din Calafat care a perceput un tarif de 5 lei.

5,2 milioane de lei colectaţi la nivel naţional

La nivel naţional, suma adunată prin coplată în 2013 a fost de 5,2 milioane lei. Coplata pentru serviciile medicale a intrat în vigoare, odată cu aplicarea contractului-cadru privind sistemul de asigurări sociale de sănătate şi publicarea normelor de aplicare în Monitorul Oficial. Coplata are o valoare de mimum 5 lei şi maximum 10 lei şi este percepută la externarea pacientului, indiferent de câte zile stă în spital. Valoarea ei este decisă de consiliul de administraţie al fiecărui spital, în marja stabilită. Sunt exceptaţi de la coplată bolnavii cronici incluşi în programele naţionale şi care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii şi tinerii până în 18 ani, gravidele, lehuzele, pensionarii cu pensii sub 740 de lei, persoanele cu handicap. De asemenea, nu se achită coplata în cazul urgenţelor.