Au „dat atacul” la o stație de irigații din Segarcea

0
535

Trei doljeni sunt cercetați penal de polițiști după ce s-a stabilit că, în ultimele săptămâni, au furat mai multe motoare electrice de la o stație de irigații dezafectată din Segarcea, prejudiciul creat fiind de 45.000 lei. Cei trei furau motoarele cu intenția de a le vinde, fiind prinși de polițiști cu un motor în mașină.

Polițiștii din cadrul Secţiei 6 Craiova au oprit, la sfârșitul săptămânii trecute, în noaptea de joi spre vineri, în Craiova, un autoturism în care se aflau Cristi Ispas, de 28 de ani şi Cătălin Trăilă, de 34 de ani, ambii din oraşul Segarcea, care transportau un motor electric cu intenţia de a-l comercializa. Polițiștii craioveni au luat legătura cu colegii lor de la formaţiunea de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Segarcea care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit faptul că în noaptea de 20/21 martie a.c., cei doi depistați în mașină, împreună cu Valentin Mihai, de 24 de ani, au sustras 3 motoare electrice la o staţie de irigaţii dezafectată din Segarcea pe care le-au transportat în municipiul Craiova, două din acestea fiind comercializate. În continuarea cercetărilor, oamenii legii au mai stabilit că în noaptea de 16/17 martie a.c., Trăilă și Mihai au mai sustras două motoare electrice de la aceeaşi Staţie de irigaţii pe care le-au comercializat tot în municipiul Craiova.

„Prin furturile comise, cei trei au cauzat un prejudiciu ce se ridică la suma de 45.000 lei. Tinerii sunt cercetaţi, în libertate, de polițiștii din Segarcea, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.