Soţia poetului Grigore Vieru vine la Craiova

0
337
Grigore Vieru

Raisa Vieru, soţia regretatului poet Grigore Vieru, este printre invitaţii de onoare care se vor deplasa, săptămâna viitoare, la Craiova, pentru a participa la Ziua Basarabiei şi Bucovinei, sărbătoare organizată, şi în acest an, de Primăria Craiova. Alături de aceasta vor fi prezenţi şi oameni de cultură apreciaţi, printre care academicianul Mihai Cimpoi şi istoricii literari Nicolae Dabija şi Victor Crăciun. Spectacolul se intitulează „Cântând româneşte!” şi va avea loc miercuri, 28 martie, cu începere de la ora 17.00, la Teatrul Liric „Elena Teodorini”. Pe scenă se vor afla Corul şi Orchestra Liricului craiovean, sub conducerea muzicală a lui Florian George Zamfir, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, precum şi interpreţi iubiţi ai muzicii populare – Sava Negrean Brudaşcu şi prof. Ioan Berci (taragot), Niculina Stoican, Alla Bogdan, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, dansatorii Ansamblului „Maria Tănase” (coregrafia: Ionel Garoafă). Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.