Astăzi, între orele 16 şi 18, se va desfăşura un miting al suporterilor olteni la Bucureşti
Două mitinguri vor organiza suporterii Universităţii Craiova în următoarea perioadă, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei echipei favorite, primul fiind programat astăzi în Bucureşti. De la ora 16 şi până la ora 18 suporterii vor demonstra în Piaţa Victoriei, la guvern, iar pe 7 aprilie este anunţată o altă manifestaţie, de această dată în Bănie. La acţiunea de astăzi şi-au anunţat prezenţa şi suporteri ai altor echipe, chiar rivale tradiţionale ale Craiovei, Steaua, Dinamo, Rapid, Petrolul, etc., care s-au raliat protestului fanilor Ştiinţei împotriva şefilor FRF şi LPF. Fanii şi-au mediatizat protestul şi prin intermediul reţelelor de socializare, în acest sens compunând şi un filmuleţ de promovare al mitingului. Principalele solicitări şi nemulţumiri care i-au îndemnat să organizeze un astfel de protest au fost expuse de susţinătorii Ştiinţei într-un comunicat, care, pe scurt, se prezintă astfel: „1. Respingem categoric ideea înfiinţării unei noi echipe a oraşului care să înlocuiască Universitatea Craiova, indiferent dacă aceasta va purta sau nu numele sau însemnele actualei echipe; 2. Cerem FRF şi LPF reafilierea imediată a clubului Universitatea Craiova. 3. Îl considerăm principal vinovat pe actualul patron. În al treisprezecelea ceas nădăjduim că va înţelege răul pe care l-a făcut acestei echipe şi suferinţa adusă milioanelor de suporteri prin modul în care a gestionat din 2005 destinul acestui club. 4. Cerem sprijinul autorităţilor în soluţionarea situaţiei actuale. 5. Facem un apel către fostele glorii ale echipei să ni se alăture în această disperată încercare de a nu lăsa Ştiinţa să moară”.
Sezione Ultra sabotează „mitingul groparului Ştiinţei”
Una dintre grupările organizate de suporteri ai Universităţii, Asociaţia Suporterilor Olteni, a anunţat că nu va participa la mitingul de astăzi, deoarece acesta ar fi organizat din umbră chiar de Adrian Mititelu, pe care îl declară „groparul Universităţii Craiova”. Motivele acestuia ar putea fi: conotaţia politică a acţiunii, faptul că orice protest îi mediatizează echipa pe care a declarat-o ca fiind „a copiilor, copiilor, copiilor” săi, şi totodată protesul respinge ideea înfiinţării unei noi echipe a Craiovei. Chiar înaintea mitingului, Mititelu a făcut câteva „promisiuni electorale”, afirmând: „Dacă intrăm în Liga 1, ma retrag din tot ce înseamnă fotbal. O să creez o forma juridică şi va fi cea mai democrată de la echipele româneşti”. De altfel, Mititelu a „aprobat” protestul de astăzi, declarând pentru sptfm.ro: „Ideea este foarte bună, dar părerea mea este că este puţin cam târzie şi ar fi putut să o facă şi ei cam cu 8 luni mai devreme. Mitingul este binevenit, suporterii Craiovei trebuie să-şi facă auzită vocea. Ştiţi cu toţii că Universitatea are suporteri foarte mulţi şi foarte fanatici. Chiar dacă mă înjură şi pe mine, sunt şi eu responsabil pentru soarta clubului, dar insist să nu fiu pus în aceeaşi oală cu Mircea Sandu si Mitica Dragomir, pentru că nu este corect. Eu sunt om care a băgat foarte mulţi bani în fotbal, iar ei au doar au profitat şi au câştigat foarte mulţi bani de aici”. Acelaşi Adrian Mititelu a confirmat, că şi în cazul reafilierii Ştiinţei, aceasta nu va putea activa în campionatul intern, deoarece el nu are posibilităţi financiare să o susţină, deşi în acelaşi timp nu concepe predarea ei unui alt finanţator.