Divergenţe diplomatice în coaliţia anti-Gaddafi

0
63

Dacă Rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU a fost adoptată în urmă cu o săptămână, cu zece voturi „pentru” şi cinci abţineri, coaliţia internaţională „a voinţei” cunoaşte, în prezent, după toate semnalele, serioase disensiuni. Unii dintre protagonişti – Franţa, Marea Britanie, SUA, Belgia, Danemarca, Spania, Grecia şi Italia – se plasează deja pe poziţii diferite. Deci, Nicolas Sarkozy a condus de la început ofensiva diplomatică. A trimis, cel dintâi, avioane de luptă pe cerul libian, pretinzând că acţionează în limitele stricte ale Rezoluţiei ONU pentru protejarea civililor, la atacurilor forţelor loiale lui Muammar Gaddafi. Marţi, în faţa Adunării Naţionale a Franţei, premierul Francois Fillon estima că „zidul fricii a căzut”. Londra a susţinut Rezoluţia ONU, parlamentarii britanici aprobând aproape în unanimitate participarea la operaţiuni. Primul ministru, David Cameron, a şi afirmat că „Libia trebuie să se debaraseze de Gaddafi”. Dar, precum americanii, britanicii au insistat pe rolul predominant al NATO, pe care Franţa l-a considerat  „nepotrivit”. Cu toate acestea, Londra a menţionat că intervenţia va dura cât timp va fi necesar. În schimb, Barack Obama, dornic a identifica un echilibru între criza libiană şi priorităţile politice interne, începând cu lupta împotriva şomajului, a remis o scrisoare Congresului, pentru a explica nimic altceva decât că obiectivul SUA este aplicarea Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate, care autorizează recursul la forţă pentru protejarea populaţiei civile libiene. El a mai adăugat că SUA vor ceda repede, în zilele următoare, comanda asaltului contra forţelor libiene. Şi Barack Obama a repetat că Muammar Gaddafi trebuie să plece, fiind completat de şeful Pentagonului, Robert Gates, care a declarat că poporul libian îşi decide propriul viitor. „Misiunea noastră nu este de a susţine orice forţă de opoziţie”. „Nu există nici o comunicare oficială sau formală cu reprezentanţii opoziţiei proclamate, care înfruntă forţele tereste ale regimului de la Tripoli”, a spus generalul Carter Ham, aflat la Pentagon. Spre deosebire de războiul din Afganistan, operaţiunea din Libia a SUA, sub mandatul Naţiunilor Unite, suscită critici numeroase din partera republicanilor. În fine, Italia, după ce a declarat că întreaga sa contribuţie la operaţiunile militare se limitează la punerea la dispoziţie a bazelor aeriene, a fost de acord cu trimiterea a două aparate de zbor Tornados ECR, în regiunea Benghazi. Dar şi Franco Fratinni, şeful diplomaţiei de la Roma, a reafirmat că doreşte plasarea operaţiunilor militare sub comanda NATO. Ca de altfel cele mai multe state care susţin intervenţia coaliţiei. Pe 22 martie a.c., a fost aprobat planul de operaţii privind interdicţia aeriană şi, în aceeaşi zi, Consiliul Nord-Atlantic a aprobat directiva de execuţie pentru impunerea embargoului împotriva Libiei, privind aprovizionarea cu arme, pe cale maritimă şi aeriană. În virtutea acestei decizii, România va participa cu fregata „Regele Ferdinand” (205 militari la bordul acesteia şi alţi doi ofiţeri de stat major), care va opera în Marea Mediterană, în conformitate cu directiva NATO. Preluarea de către NATO a coordonării operaţiunilor militare ar putea atenua vocile discordante, la demersurile Parisului, deşi prin anumite surse Muammar Gaddafi, după ce a apărut marţi seara la televiziunea naţională, caută o soluţie de ieşire din acest război.