Ce manea fredona Costel Tulitu?

0
63
Costel Tulitu

Cum, necum, primarul Bechetului, Costel Tulitu, prinse aburii primăverii în libertate şi deplină creaţie administrativă pe malul Dunării. Cu câteva luni în urmă, prin decembrie, se credea pierdut şi suferind, când belelele cât sediul Primăriei se rostogoleau de-a valma peste el, gata să-l asfixieze, în plină colaborare cu oamenii Prefecturii Dolj, care închiseseră ochii la toate minunile pământului, inclusiv declasarea, printr-o şmecherie de duzină, a unui segment de drum naţional (DN 55) Craiova – Bechet Port, porţiunea cuprinsă între kilometrul 70+842 şi kilometrul 71+105, aparţinând domeniului public al statului. Hotărârea Consiliului Local Bechet nr. 9/23 martie 2010, care modifica şi completa HCL 49/2009, primise iniţial „viză de legalitate”, apoi “de nelegalitate”, când s-a înnorat cerul, din partea „expertului” Prefecturii Dolj, Eugen Marinescu, intrat şi el acum în concediul medical. Fireşte, îl poate consulta pe Costel Tulitu asupra tratamentului, mai ales că se pot întâlni în acelaşi loc, la sediul DNA – Serviciul Teritorial Craiova. Ce a făcut primarul Bechetului, Costel Tulitu, prin parohie – fiindcă aşa ajunsese localitatea –, aspirând banul public, nu mai repetăm acum. Readucem aminte doar că „gaşca”, adică grupul organizat de mâini îndemânatice, e pe cale de dizolvare. După ce, o bună perioadă de timp, ca nişte ahtiaţi ai “lucrului bine făcut”, avuseseră o activitate complexă, diversificată chiar, în sensul că probase vigilenţă maximă faţă de adversarii de toate felurile, încondeiaţi cu câte o reclamaţie, la organele competente. „Când m-apropii de Bechet, / Mă arde inima-n piept”, fredona pe la Etno TV lăutarul Bechetului ajuns primar. De fapt, altceva îl râcâia la inimă, dar încă nu confecţionase toată maneaua. Cum îl găsise grija maximă pe Costel Tulitu pentru amenajarea pajiştii localităţii, pe care a urinat de câteva ori, ca prestări servicii, şi a scos cu documente de plată din Trezorerie „un mizilic” de 850 de milioane lei, bani publici pe care i-a şi însuşit, că şi „familia lui trebuie să mănânce”. Fără complicitatea oamenilor Prefecturii Dolj, Costel Tulitu nu putea decât sughiţa, mângâiat pe fălci de briza Dunării. Dar era „om” cu Eugen Georgescu, pe atunci reprezentant al Guvernului în teritoriu, şi toţi ceilalţi ştiau de unde se ia lumină. Ce vremuri… Problema Costel Tulitu e una ce ţine de salt dialectic: din poliţist de frontieră – lăutar a devenit primar – afacerist pe bani publici. Educat pe lângă containerele contemplate, ălea de luau viteză prin Bechet, îşi târâse pixul printre documente confecţionate la întuneric, care primeau avizul convenabil dintr-un singur semn cu ochiul. Ce manea fredona Costel Tulitu?