UE coordonează trimiterea unei echipe medicale în Slovacia pentru a sprijini tratamentul intensiv al pacienților care suferă de COVID-19, în urma unei solicitări adresate prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. România a oferit deja o echipă de 5 medici și 9 asistenți medicali, specializați în terapie intensivă.
UE mobilizează, de asemenea, echipamente individuale de protecție suplimentare, constând în 600.000 de măști de protecție FFP2 și 650.000 de perechi de mănuși, pentru a le trimite în Serbia din rezerva medicală rescEU găzduită în Grecia.
„Aș dori să mulțumesc României pentru trimiterea unei echipe medicale care să sprijine tratamentul pacienților cu COVID la Bratislava, acționând în spiritul solidarității la nivelul UE. De asemenea, măștile și mănușile de protecție trimise în Serbia din rezerva rescEU vor contribui la protejarea personalului medical care luptă împotriva COVID-19 în această țară”, a declarat comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.
Statele membre ale UE pot, de asemenea, să solicite finanțare pentru a sprijini transferul pacienților și transportul personalului medical și al echipelor medicale prin intermediul Instrumentului pentru sprijin de urgență. De la începutul pandemiei de coronavirus, Comisia a ajutat 13 state membre ale UE și state participante prin intermediul mecanismului de protecție civilă și prin intermediul rescEU.