Parcurile din Craiova, închise până la ora 18.00

0
985

Parcul „Nicolae Romanescu”, Parcul Tineretului. Hanul Doctorului și Grădina Botanică „Alexandru Buia” sunt închise astăzi, până la ora 18.00. Măsura a fost luată de autoritățile locale din cauza atenționării meteo de cod galben de vânt, care a fost emisă pentru astăzi. „Având în vedere atenționarea meteo de tip Cod Galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă în perioada 23.02.2020, ora 18:00 – 24.02.2020, ora 18:00, prin care anunță intensificări ale vântului ce vor depăși la rafală 55 – 70 km/h, Primăria Municipiului Craiova a luat măsura închiderii parcurilor ”Nicolae Romanescu”, Parcul Tineretului, Hanul Doctorului și Grădinii Botanice “Alexandru Buia”. Astfel, vizitatorii nu vor avea acces în aceste parcuri, ca urmare a  rafalelor de vânt puternic ce pot rupe copacii și a pericolului la care se pot expune”, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei Craiova.