Leicester City se desparte de antrenorul Claudio Ranieri

0
60

ranieriDupă ce a câştigat, în sezonul trecut, titlul de campioană a Angliei – spre surpriza generală – cu Leicester City, antrenorul italian, Claudio Ranieri, a fost demis în cursul zilei de ieri, ca urmare a înfrângerii (1-2), de la Sevilla, în turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Aflată pe locul al 17-lea în Premier League, la doar un punct de zona retrogradabilă, Liecester are un sezon complicat, neputând egala, nici pe departe, evoluţiile din sezonul trecut. Odată cu Ranieri, adjuncţii acestuia, Paolo Benetti şi Andrea Azzolini, părăsesc şi ei clubul. Interimatul este asigurat de Mike Stowell şi Craig Shakespere. În etapa a 26-a de campionat, Leicester City întâlneşte, luni, pe teren propriu, pe Liverpool. 289 de zile au trecut de la câştigarea titlului şi până la…Raniexit!