Voluntariat la Liceul „Charles Laugier”: Elevilor li s-a predat lecţia cetăţeniei active şi a responsabilităţii sociale

0
928

În cadrul Liceului „Charles Laugier” din Craiova se desfăşoară în perioada octombrie 2015 – februarie 2016 proiectul social „Lecţia de Fapte Bune” prin care un grup de 10 elevi voluntari sunt implicaţi în conceperea şi scrierea unui proiect ce vizează soluţionarea unui caz social chiar din şcoala lor. Povestea Laviniei este una cutremurătoare, solidaritatea şi credinţa în Dumnezeu a ţinut-o pe tânără în viaţă. Părinţii nu au încetat să se roage, iar colegii să o aştepte din nou la şcoală. Profesorii au monitorizat cazul, i-au mobilizat pe elevi, iar sentimentul acela de bine, de a face bine sau de a face o faptă bună se vede acum în ochii fiecăruia… Şi elevii de la „Charles Laugier” sunt pregătiţi să ia de la capăt, cu alte activităţi de voluntariat…

Acest proiect finanţat în cadrul Programului “Heineken pentru Comunităţi” se derulează prin Parteneriat social cu Mitropolia Olteniei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Asociaţia “Vasiliada” şi Asociaţia Fapte Bune pentru Comunitate, în 10 unităţi de învăţământ craiovene şi are ca scop implicarea unui grup de elevi voluntari în activităţi de identificare a unor cazuri sociale, găsirea modalităţilor de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate şi conceperea şi scrierea unor proiecte ce vizează soluţionarea acestor cazuri.

Zece elevi care se potrivesc cel mai bine profilului voluntarului

În perioada 24 noiembrie-7 decembrie, pe parcursul a trei sesiuni de formare susţinute în Liceul „Charles Laugier”, au fost instruiţi de către profesorii coordonatori Demetrescu Mihaela, Cercel Ionuţ şi Bîrsan Sorin, 101 elevi din ciclul liceal, pe tema cetăţeniei active şi a responsabilităţii sociale, valorificate în scopul dezvoltării spiritului filantropic. „Din cei 101 elevi instruiţi, am ales,în urma unui interviu, 10 elevi care se potrivesc cel mai bine profilului voluntarului şi care se vor implica mai departe în mod activ în vederea consultării şi scrierii  proiectului comunitar. În cadrul interviului, fiecare voluntar a descris cazul unei nevoi reale, identificate în comunitate şi a fost selectat cel care a  demonstrat disponibilitate,motivaţie, atitudine proactivă şi entuziasm vizavi de cauza pe care  o susţine” a declarat prof. Demetrescu Mihaela.

„Cu ajutorul bunului Dumnezeu… totul a mers bine”

Echipa de proiect a liceului a fost de acord în unanimitate să realizeze un proiect prin care să sprijine financiar o parte din costurile tratamentului de recuperare pe care trebuie să-l urmeze colega lor de la clasa a X-a A, Lavinia, care a suferit în urmă cu doi ani şi jumătate un accident de circulaţie. Prof. Ionuţ Cercel ne-a povestit drama prin care a trecut tânăra, dar şi spiritul de solidaritate de care au dat dovadă colegii şi profesorii, care i-au fost alături Laviniei în toate momente.În  vara anului 2013, mai exact, pe 9 iunie, a avut loc accidentul, în urma căruia Palcuie Patricia Lavinia, a fost grav rănită, cu şanse minime de supravieţuire. A fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a fost operată imediat, diagnosticul fiind de traumatism cranio-cerebral cu hematom pe partea dreaptă. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, cu rugăciune multă, totul a mers bine. Hematomul a fost extirpat,  îndepărtându-i-se o parte din cutia craniană, starea ei fiind gravă: comă de gradul III. Cu  rugăciune şi speranţă, părinţii aşteptau, dar după nouă zile a făcut blocaj renal”, a subliniat profesorul.

„În această perioadă părinţii nu au încetat să se roage”

Credinţa în Dumnezeu şi susţinerea părinţilor au făcut minuni. Clipele de coşmar prin care a trecut Lavinia au fost nenumărate, dar depăşite. Tânăra a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Nimeni nu-i dădea nicio şansă. « Aici a mai suferit o intervenţie chirurgicală la cutia craniană. Părinţii mergeau în fiecare zi la Mănăstirea Radu Vodă să se roage. Timp de cinci săptămâni, a rămas în Spitalul Floreasca, starea ei fiind foarte gravă : comă de gradul  V. După această perioadă a fost transferată din nou la Spitalul Craiova, unde toată lumea era sceptică în privinţa stării ei. După două săptămâni, părinţii au găsit un centru de recuperare neuropshihomotorie,  Nicolae Robănescu, Bucureşti. Începuse să respire singură, dar starea ei era tot vegetativă, în tot acest timp fiind alimentată artificial. În această perioadă părinţii nu au încetat să se roage », a mai povestit profesorul Cercel.

Lavinia s-a întors la şcoală…

În prezent, după  doi ani de absenţă, Lavinia a revenit la şcoală. Profesorii ei spun că tânăra necesită în continuare ajutor , nu se descurcă singură, nu are echilibru în totalitate şi este însoţită de unul dintre părinţi la toate activităţi le pe care le susţine. În prezent, Lavinia are nevoie urgentă de o operaţie la tendonul piciorului stâng. « De aici, a plecat ideea noastră de proiect, în speranţa că-i vom fi şi noi de ajutor Laviniei, în dorinţa ei de a merge mai departe. Cei zece elevi voluntari Săndulescu Andrei, clasa a IX-a C; Sajen Beatrice, clasa a – IX-a C; Avram Cătălina,clasa a X-a A; Cîrciumaru Diana, clasa a X-a A; Bălan Alexandra, clasa a X-a B; Rada Andreea,clasa a X-a B, Codreş Claudia, clasa a XI-a A; Cioară Eugen, clasa a XI-a A;Surugiu Ionuţ, clasa a XI-a A şi Neagoe Ionuţ, clasa a XII-a B vor comercializa în şcoală şi în afara ei iconiţe, iar cu banii strânşi, vor să o ajute pe Lavinia să se recupereze cât mai repede” a precizat prof. Ionuţ Cercel.

Este important ca  acest proiect să-şi depăşească graniţele şi să-i motiveze pe elevi în implicarea şi în alte proiecte comunitare, cu scopul ajutorării a cât mai multor persoane aflate în dificultate.